Unul din aspectele atât de comune vieţii pe acest pământ este durerea. Psalmistul, vorbind despre anii omului spune:” în timpul lor nu este decât trudă şi durere” iar Solomon în înţelepciunea sa ajunge cam la aceeaşi concluzie „toate zilele lui sunt pline de durere”. Peste toate astea foarte grăitoare devine experienţa noastră de viaţă a fiecăruia. Experimentăm durerea de la naştere până murim. Ajungem să o cunoaştem profund şi în toate aspectele, atât de bine încât o putem vedea uneori ca pe o prezenţă nelipsită din viaţa noastră.
Fie că este vorba de suferinţa fizică, când efectiv ne doare ceva din corpul nostru din cauza unui accident mai mic sau mai mare, din cauza proastei funcţionări a unor organe sau din cauza „uzării” unor părţi ale corpului. Fie că este vorba despre o durere lăuntrică, a sentimentelor noastre produsă de despărţiri de oameni dragi, de vorbe care ne-au rănit sau de dezamăgiri, orice variantă de durere ne produce disconfort, am vrea să scăpăm repede de ea.
Pentru a estompa, opri durerea oamenii au încercat diferite leacuri de-a lungul istoriei iar acum, în anul 2014, putem spune că deţinem soluţii foarte eficiente pentru a inhiba şi opri durerea, am ajuns experţi în terapia durerii şi în acelaşi timp, mereu deţinem asupra noastră sau la îndemână „leac de cojocul” durerii. Eu de exemplu umblu mereu cu calmante în buzunarul rucsacului în încercarea de a experimenta cât mai puţină durere.
Fuga de durere e un sport vechi, dintre cele mai vechi şi dacă ar fi o fugă fizică, mulţi dintre noi am avea corpuri de atleţi şi am putea concura la maratoane de atletism. E suficient să avem un disconfort prevestitor de durere şi pilula de calmare a şi ajuns în stomac. Oamenii se sperie din ce în ce mai tare de durere şi sunt din ce în ce mai puţin rezistenţi la aceasta. Uneori nici măcar nu ne mai gândim să aşteptăm puţin că poate trece, acţionăm aproape automat văzând în durere inamicul numărul unu. Uneori acţionăm împotriva ei şi preventiv fără să avem certitudinea că aceasta va exista. Durerea devine un inamic faţă de care avem toleranţă zero.
Ce este durerea totuşi? Aici mă feresc să dau o definire medicală care să ne încurce, vreau să o definim cât se poate de uzual. Durerea este un semnal pe care îl primim ca să ne trezim. Când trupul, sufletul sau omul spiritual suferă trimit semnale de trezire, de atenţionare că ceva nu este în regulă. Durerea în acest fel are rolul de a preveni un pericol, de a atrage atenţia asupra unor dereglări, malformaţii, disfuncţionalităţi. Durerea este semnalul că ar trebui să ne ocupăm de sursa ei şi nu de ea.
Fără să experimentăm durerea am putea muri repede. Dacă nu am simţi durerea de inimă manifestată prin acele înţepături sau strângeri de exemplu, nu am şti că e o problemă gravă, am continua acelaşi stil de viaţă şi zilele ne-ar fi scurtate drastic. Sufleteşte tot aşa, simţim anumite dureri care ne transmit că ceva nu este în regulă şi că trebuie să căutăm soluţii pentru a intra în normalitate. Mai mult, şi omul spiritual experimentează durere şi semnalele dureroase din acest segment transmit mesajul fie că e flămând şi are nevoie de hrană duhovnicească, fie că suferă şi are nevoie de doctorie. Cu alte cuvinte durerea este în esenţă un lucru bun în viaţa noastră doar că….
Doar că de cele mai multe ori acţionăm asupra durerii şi nu asupra problemei. Vă dau exemplu din viaţa mea, foarte grăitor la acest capitol. Teoretic sunt un om cu un prag de durere ridicat, adică pot suporta multă durere. Cel puţin aşa mi s-a spus în spital unde făceam tot felul de proceduri, aparatele de fizio le simţeam de la cea mai mică gradaţie a scalei, dar nu aveam nici o problemă când acestea ajungeau la ultima gradaţie, cei mai mulţi din pacienţi nu suportau mai mult de 1/3 sau cei obezi mai erau care treceau de jumătate. Cu toate acestea teama de dentişti, cauzată de o extracţie cu probleme, mi-a cauzat mari dureri. Ani de zile am suferit şi am consumat kilograme bune de algocalmin. Uneori o cutie nu ajungea pentru o zi, luam adesea câte 2 la 3 – 4 ore şi nu pentru o urgenţă că nu găseam medic sâmbăta şi duminica, pentru ani de zile. Ştiţi ce făceam? Acţionam împotriva durerii nu împotriva cauzei durerii. Alegeam să nu mai simt durerea, chiar dacă ea trăgea semnal de alarmă că nu este în regulă, că îmi pierd dantura.
Ei bine, din păcate la multe capitole ale vieţii aşa facem. De multe ori în durere acţionăm asupra ei şi ne mulţumim că a dispărut şi că nu o mai simţim şi nu ne preocupăm de problema reală, de cauza acesteia. Eu am fost tare neînţelept făcând aşa. Consecinţele… prefer să nu spun dar au fost grave şi îndrăznesc să spun că abordarea greşită a durerii are consecinţe grave.
Durerea este un prieten, este un lucru bun îngăduit de Dumnezeu în viaţa noastră, este un semnal trimis nouă spre îndreptare, reparare, atenţionare iar noi percepem durerea ca pe cel mai mare inamic şi asta este foarte periculos. Riscăm să suferim pierderi grele, unele irecuperabile din cauza dorinţei noastre de a inhiba durerea.
Vom vedea mâine despre tipurile de durere şi importanţa acesteia. Vom vorbi despre dureri ca şi consecinţe ale unui anumit stil de viaţă şi despre dureri fără cauză cum a avut Iov.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.