Sculptorii de statui I

Când el a ajuns în sat era spre dimineaţă. Era obosit, flămând, cu buzele uscate şi crăpate de vântul pustiului, faţa trasă şi uscată, hainele erau aproape rupte şi avea şi multe răni pe trup. Tot ce dorea era o gură de mâncare şi un pat pe care să doarmă. Voia, dacă se putea şi puţin pansament pentru rănile sale şi atât. Nu avea alte aşteptări şi pentru că aşteptările sale nu erau mari, avea şi speranţă că cineva îi va ajuta. Aşa că, exact când începea să răsară soarele omul nostru pătrundea în sat.

Avea să observe că era un sat destul de ciudat. În întuneric nu se văzuse bine şi de aceea aşteptase soarele. În întuneric tot ce se vedea erau nişte forme uriaşe în faţa fiecărei case ca nişte umbre mari. Acum, când a răsărit soarele a observat că nu era nimic de temut. Totul era măiestrie. Toate umbrele hidoase zărite de el erau de fapt sculpturi imense care în bătaia soarelui luceau care de care mai frumos. Sculpturile acelea erau de diferite feluri dar frumuseţea lor era ceva ce se ducea spre desăvârşire. Privea uimit mulţimea de sculpturi care de care mai deosebite şi mai frumoase. Aproape toate simbolizau oameni. Cei mai mulţi din oameni sculptaţi erau sobri, dar erau destui şi bucuroşi, cu mâinile în sus, unii dansau, alţii lucrau dar în general sculpturile erau oameni. Nu mică i-a fost mirarea când avea să descopere că aproape tot satul era plin de sculptori, până şi copiii erau învăţaţi de la vârste fragede să ţină dalta în mână şi să meşterească cu mare artă la statuia pe care voiau să o construiască.

După ce a admirat fascinat acele forme mari, a început să caute oameni, se uita peste tot dar deşi auzea zgomote de ciocan şi daltă nu vedea pe nimeni. A început să strige timid dacă e cineva acolo dar avea o impresie ciudată că au început să-i răspundă statuile. Acum chiar se speria. Oricât de frumoase şi impunătoare ar fi dar să vorbească….

A tăcut pentru o vreme, dar avea să fie şi mai şocat că acele statui uriaşe au început să vină spre el. Era speriat însă glasurile lor erau plăcute şi înfricoşătoare, toate îl îndemnau să se facă sculptor. Toate îi vorbeau despre fericirea de a sculpta, despre bucuria de a face capodopere, de importanţa sculpturii şi despre pericolul în care sunt cei care nu sculptează. Atunci totul a devenit alb….

Când s-a trezit omul, era lângă el o copilă, una normală, nu o statuie. Copila asta îi legase câteva din rănile sale, îi umezise buzele şi făcuse chiar ceva de mâncare. Era şi ea destul de sărăcăcios îmbrăcată dar avea ochii frumoşi. Era tristă şi bucuroasă în acelaşi timp dar avea o pace deosebită pe chip. Ochii ei mari erau ca nişte pansamente pentru inima omului nostru rănit şi speriat. Era aşa de slăbit că a fost hrănit cu lingura. După un timp, atenţia i-a fost atrasă iar de zgomotul de daltă şi ciocan de afară şi atunci a întrebat:

Ce fel de sat e acesta?
E satul sculptorilor de statui?
Şi oamenii unde sunt? Sau cine le sculptează?
Păi sculptorii au ales să se facă invizibili printr-o manta specială pentru a nu distrage atenţia de la sculpturile create de ei.
Cam cât se lucrează la o statuie din asta?
Păi…. de obicei cam toată viaţa.
Ciudat. Şi care e finalitatea? Le vindeţi? Le donaţi?
Nu. Unii aşteaptă ca pentru statuile lor ceilalţi să îi aprecieze, alţii cred că statuile lor vor putea fi trecute dincolo, iar alţii sculptează pentru că toată lumea sculptează şi nu poţi face altfel.
Şi nu e muncă în zadar? O viaţă întreagă la o statuie, oricât de frumoasă ar fi, totuşi e pierdută.
Ssssst! Vorbeşte mai încet că te vor ucide dacă te aud vorbind aşa!
De ce să mă ucidă? Cum?
Eşti prostuţ. Se vede că nu ai locuit în sate de sculptori. Sculptura e cel mai important lucru într-un asemenea sat. Să vorbeşti de rău despre statuile construite în ani sau zeci de ani e ca şi cum ai anula munca de o viaţă. Cine ar fi indiferent dacă un hoţ le-ar fura munca de zeci de ani? O vor apăra cu mare furie dacă e în pericol.
Am văzut o umbră! Zise bărbatul speriat. Ce este umbra aia care se mişcă?
Nu-ţi fă griji, este bunicul, are pelerina invizibilă pe el. Îl vei vedea imediat ce şi-o scoate! E un om bun şi e unul din cei mai apreciaţi şi mai meseriaşi sculptori. Sculptura lui e fost făcută cu mare efort, nu a stat nici pe ploaie sau vreme rea, a construit într-una.