Nu ştiu câţi dintre noi am putea spune că viaţa nu e complexă. Cei mai mulţi putem identifica multe lucruri care ne alcătuiesc traiul şi viaţa, multe activităţi, maşinării, concepte, ideologii, valori etc care ne complică din ce în ce mai mult fiecare secundă trăită. Viaţa actuală e foarte complicată şi mai ales e complicată în cele mai multe cazuri inutil.
Dacă privim la momentele de început ale omenirii vedem clar modul simplu în care Dumnezeu a făcut să funcţioneze omul. Fără maşinării, case, serviciu, concepte, religii, legi, reguli (cu excepţia uneia) fără armată, poliţie, planuri, carduri, şcoală etc. Erau doar ei, Adam şi Eva, creaţi de Dumnezeu aşezaţi în grădina Edenului, goi, fără zorzoane şi paltoane şi totuşi fericiţi, împliniţi, bucuroşi, hrăniţi şi mai ales împăcaţi cu Dumnezeu. De, El, Dumnezeu, făcuse totul simplu pentru oameni şi simplitatea le aducea atâta împlinire şi fericire. Dumnezeu se întâlnea cu ei dimineaţa, nu ştiu cât stătea cu ei la vorbă dar un timp limitat desigur pentru că îl vedem căutându-i iar dimineaţa în răcoarea zilei. Ce vrei mai mult?
În contrast, odată cu păcatul lumea s-a complicat extraordinar de mult. Oamenii trebuie să-şi facă haine, trebuie să cultive pământul cu trudă, trebuie să aibă parte de boală, trebuie să treacă de la o lege la mii de legi astăzi, trebuie să se păzească de pericole, trebuie să se teamă, trebuie să poarte povara păcatului adamic, trebuie să se lupte pentru supravieţuire. Aşa a apărut, războiul, armele, politica, sistemele, manipularea, religia, maşinăriile, internetul şi tot ceea ce avem astăzi. Păcatul a complicat totul pentru oameni. De la simplitatea creată de Dumnezeu (simplitatea în care puteau trăi oamenii) astăzi avem nevoie de zeci de ani de studii ca să supravieţuim, de zeci de aparate şi maşinării prin case, de arme să ne apărăm, de asigurări de sănătate ca să ne tratăm, de bani să mâncăm şi să ne îmbrăcăm etc.
Totuşi mereu ceva ne cheamă spre simplitate. Cu cât înaintăm în înţelepciune suntem traşi parcă de o forţă nevăzută spre simplitate. Când suntem trişti, apăsaţi, obosiţi simţim o aşa mare atracţie spre natură, spre a ieşi din viaţa complicată. Simţim nevoia de a sta singuri undeva la munte sau la mare, simţim nevoia de a ne uni şi identifica cu ceea ce Dumnezeu a creat. De fapt cele mai dificile si complicate lucruri pe care oamenii le-au inventat pornesc tot de la dorinţa de a ne regăsi. Toate lucrurile care fac parte din viaţa noastră acum ar trebui teoretic să ne ajute să fim noi înşine pentru că de asta au fost create dar parcă nu reuşesc să facă asta.
Probabil mulţi din voi au experimentat pacea pe care o dobândim în simplitate. Fie aţi fost în concedii la munte sau mare, fie aţi fost la ţară undeva într-un sat retras, fie la o mănăstire sau biserică, fie într-o simplă ieşire la pădure sau în parc şi a fost aşa de bine, aşa de relaxant, revigorant. Totuşi am revenit în această viaţă complexă şi obositoare. Noi aşa ne-am obişnuit, aşa suntem învăţaţi, blestemul păcatului ne complică viaţa extraordinar de mult şi noi ne conformăm. Practic nu avem puterea să decidem să ne rupem complet de complicat şi să căutăm simplul care este aşa de frumos.
Simplitatea şi frumuseţea au făcut întotdeauna casă bună. Mădălina Dumitrache spunea recent „Frumosul de esenţă este, prin definiţie, modest şi neostentativ, calm şi discret. El nu trage de mânecă, ci se lasă descoperit. De aceea, el se adresează exclusiv unor priviri şi unor urechi ce au învăţat să-l vadă şi să-l audă.„
Din punct de vedere spiritual lucrurile stau tot cam aşa. Simplitatea credinţei despre care Scriptura spune că e accesibilă şi celor fără minte este înlăturată pentru a face loc unor religii hipercomplexe, cu sute şi mii de ritualuri, cu sute sau mii de legi, reguli, şi concepte. Simplitatea credinţei în Dumnezeu e considerată insuficientă şi oamenii vin să ajute credinţa cu teologii, dogme, reguli, standarde şi mai ales folosesc religia ca formă de manipulare. Cred că e de departe cel mai oribil efect al păcatului. Credinţa simplă în Dumnezeu să fie aşa de tare complicată încât să ai nevoie de teologie ca să o deţii.
De fapt, de ce să ne mire, inamicul nostru doreşte să ne ţină departe de Dumnezeu, Salvatorul nostru pentru a ne prăpădi sufletele. Dacă ar lăsa credinţa simplă, necomplicată, oamenii ar alege să beneficieze de salvare însă complexitatea religiei îi ţine departe pe oameni de Dumnezeu. În realitate, al doilea Adam, adică Domnul Isus Hristos a venit tocmai să facă iar lucrurile simple, El a făcut toată treaba grea şi complicată pentru ca noi să ne putem bucura de simplitatea credinţei în Dumnezeu. El a demontat prin moartea şi învierea Sa toată maşinăria religioasă complicată prin care oamenii puteau încerca să ajungă plăcuţi lui Dumnezeu.
Totuşi, chiar dacă au văzut lumina oamenii preferă întunericul. Chiar dacă văd frumosul oamenii preferă hidosul. Chiar dacă simplitatea e de ajuns oamenii preferă complicatul. E aşa de mare nevoie de revenire la simplitate. Simt o aşa mare atracţie spre simplu, curat, clar, adevărat, proaspăt, tonic… Da, asta voi căuta în perioada următoare. Risc să devin ciudat prin asta dar asta voi căuta. Mai ales că am oameni în jurul meu care îmi pot fi model pentru că au ales să trăiască în simplitate…
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.