(continuare de aici) Pentru a salva căsnicia este nevoie de unii paşi în care suntem doar cu Dumnezeu cum ar fi evaluarea relaţiei, ordinea din gânduri şi stabilizarea emoţională dar sunt şi aspecte practice care vizează viaţa la amândoi, adică eforturile tale îl vizează direct pe partener. La capitolul acesta suntem azi. Cum trebuie să iubim?
Poate veţi spune: ce mai întrebare!?!?! Dar un comportament practic corect îţi poate schimba căsnicia şi o poate salva. Chemarea ta este să înveţi cum să îţi iubeşti partenerul zi de zi într-un asemenea mod încât el să îţi răspundă cu dragoste. Nu uita că devii atrăgător iubind nu cerşind dragoste. Partenerii care cerşesc dragoste, care pretind dragoste şi reproşează că nu o au, nu sunt companii plăcute, deci într-o situaţie de iminentă rupere a căsniciei clar nu sunt o opţiune preferată, mai ales dacă celălalt are deja pe cineva. Ce ar repara căsnicia este ca partenerul să înveţe şi să iubească ca Hristos. Toanele, mânia, reproşurile, ieşirile temperamentale nu fac decât să împiedice eforturile de reparare a relaţiei.
O altă pantă periculoasă este să simulezi o dragoste ca a lui Dumnezeu. Cum îţi dai seama că simulezi: joci teatru, inspiri gelozie, faci ca celălalt să se simtă păcătos şi nenorocit, inspiri nesiguranţă, faci tot ce îţi stă în putinţă să obţii ce vrei, şantajezi că spui nu ştiu cui şi alte tehnici care mergeau în adolescenţă dar acum sunt inadecvate pentru căsătorie. Simularea dragostei are şi o latură pur religioasă şi există oameni care pică pe ea. Astfel soţul sau soţia „o dau pe cele sfinte” în mod extremist. O ţin din post în post, ca să vadă celălalt cât de mult suferă, neglijează partenerul „pentru a citi biblia sau a merge la biserică”, iau o faţă plouată şi super serioasă, refuză relaţiile intime, sau mai rău, nu sunt prezenţi în ele şi multe altele. O asemenea abordare clar va da „un şut în fund” partenerului să se ducă mai repede, nicidecum nu-l va convinge să rămână.
Nu uitaţi că noi oamenii suntem flămânzi după iubire şi dorim dovezi concrete ale faptului că suntem iubiţi. Ambii parteneri doresc asta în căsnicie dar la un moment dat cineva trebuie să preia iniţiativa să înceapă să iubească. Orice neînţelegeri si critici ridică ziduri între soţi şi uneori aceste ziduri sunt aşa de mari că devenim prizonieri între ele. În acest sens Robert Louis Stevenson spunea foarte bine „Iată-ne, pe cei mai mulţi dintre noi, stând la fereastra inimii noastre, plângând după cineva care să intre şi să ne iubească. Însă apoi, noi acoperim fereastra cu o sticlă colorată a mândriei sau a mâniei sau a autocompătimirii astfel încât nimeni să nu poată zări fiinţa singuratecă dinăuntru.” Este posibil ca in căsnicie să existe două inimi singuratice care plâng separat după iubire dar cu nesiguranţa privind dorinţele şi simţămintele celuilalt.
Există o singură soluţie constructivă: Trebuie să faci alegerea să îţi iubeşti partenerul şi la început asta va fi unilateral. Prin acest demers tu alegi să-i arăţi dragostea împlinindu-i nu numai nevoile ci şi dorinţele. Trebuie să înveţi să cunoşti partenerul şi să împlineşti nevoile şi dorinţele pe care ştii că le are, trebuie să îţi „declari” dragostea în limbajul de iubire înţeles de el (a se citi cartea Cele cinci limbaje ale iubirii). Dragostea devine o alegere, o investiţie, o decizie şi la început e foarte posibil ca iubirea să fie unilaterală dar asta nu înseamnă că trebuie ca tot să fie profitabil din prima zi. Cred că multe căsnicii se destramă pentru că niciunul din soţi nu alege să iubească unilateral la un moment dar dar şi pentru că nu ştim să iubim sau pentru că nu vrem.
A iubi soţul sau soţia prin binecuvântare, edificare, părtăşie şi atingere ar trebui să devină pentru noi o deprindere care să ţină toată viaţa. Aceasta va avea beneficii în ambele părţi: va inspira partenerul să-ţi răspundă cu dragoste şi va trezi în acelaşi timp propriile sentimente de dragoste şi le va menţine vii. De ce spună sta pentru că Sentimentele sunt determinate de acţiuni şi nu invers. Adică: Dacă tu te comporţi ca şi cum ai iubi pe cineva sentimentele vor apăra inevitabil la scurt timp.
A iubi, este deci o decizie, o hotărâre şi sentimentele vin după ce începem să facem fapte de iubire. Aşa că depinde foarte mult de noi dacă va fi salvată căsnicia sau nu. Unii ajung să spună „am făcut tot ce se putea” şi renunţă la acţiune. În realitate poate ai făcut multe lucruri dar nu „tot”. Poate ai iubit posesiv, poate ai pretins dragoste, poate ai avut şi o mândrie că nu tu eşti cel/cea care vrea despărţirea şi cât şi câte nereguli pot exista. Personal sunt convins că dacă măcar unul din parteneri vrea corect salvarea căsniciei şi foloseşte Scriptura ca ghid (nu ca armă de dat în cap celuilalt) şansele de salvare a căsniciei sar de 90%.
Poate te afli într-o asemenea situaţie când citeşti acest material, poate de asta l-ai şi găsit, felicitări că ai această intenţie şi nu uita: cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile. (va continua)
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.