Poate veţi spune că e deja prea mult. Se cere prea mult de la cel care vrea să salveze căsnicia. Dorinţa de a salva, iertare, împăcare, să nu întrebe de detalii şi acum să fie şi desăvârşit. Însă ceea ce scriu azi face referire nu la puterea celui care vrea să refacă relaţia, ci la puterea lui Dumnezeu prin harul Său. Scriptura ne învaţă că nimic nu-i este cu neputinţă celui care crede. De aceea este necesară desăvârşirea celui care decide repararea relaţiei. Trebuie să facă şi să fie nu doar un soţ sau o soţie bună, ci trebuie să ajungă desăvârşit în comportamentul faţă de partenerul său.
Cum adică desăvârşit? Păi partenerul cel care a greşit, nu cumva el, cel care a greşit, trebuie să se schimbe? Ce bine ar fi, dar în primul rând celui care nu a comis adulter i se cere să se schimbe pentru că e singurul prin care Dumnezeu mai poate lucra la relaţie. Cea mai mică alunecare în vorbe, acţiuni sau fapte îi poate da motive, scuze şi încuviinţări partenerului înşelător să renunţe la căsnicie. Resentimentele sunt benzină aruncată pe focul unei relaţii care se distruge. Resentimentele şi raţionamentele sunt două aspecte cheie în gândirea unui partener infidel. Chiar şi o remarcă rostită negândit suficient poate aţâţa flăcările vechilor resentimente şi să dea greutate raţionamentelor pe care partenerul le fabrică pentru a-şi scuza comportarea.