Fiecare să dea ce va putea – II

A da, este una din lecțiile elementare pe care trebuie să le învățăm fiecare din noi pentru a putea experimenta asemănarea cu Hristos. A da, trebuie să devină noua noastră natură și cu cât ne hotărâm mai repede să trăim pentru cer, cu atât vom fi scutiți de mai multe necazuri și suferințe. A da, este despre credința în Isus Hristos, este despre încredințarea că viața noastră aici, pe pământ, e doar un preambul al vieții veșnice.

Și moartea vorbește despre asta, plecăm fără nimic de aici. Exemplul lui Alexandru Macedon e o lecție pentru fiecare credincios, a fost pus în sicriu dar cu mâinile  goale, în afara acestuia, să se vadă că un împărat care a cucerit aproape toată lumea, a plecat de pe pământ cu… nimic. Ne chinuim toată viața să adunăm pentru noi, pentru copiii noștri, și plecăm cu nimic.

Suferim enorm din cauză că strângem și nu dăm. Cea mai mare parte a timpului vieții unui om, e dedicată adunării de bani, bunuri, posesiuni și pierde frumusețea vieții din cauza stresului și durerii aferente acestor strângeri. ”Muncim ca să avem ce mânca” ne scuzăm uneori, dar în realitate, cât din munca ta cititorule se duce pe mâncare? Nu, nu munca e inculpată aici, ci egoismul din mine și din tine, dorința de a aduna și de a strânge.

Undeva, în adâncul nostru, cu cât e mai puternică dorința de a avea, cu atât e mai slabă credința că, Dumnezeu ne va purta de grijă. Da, sunt apreciați credincioșii care au de toate, sunt considerați binecuvântați cei cu posesiuni multe, dar nu sunt neapărat de acord cu asta. Din cauza asta Domnul Isus face remarca despre cămila care trece prin urechile acului. Puțini din oamenii care sunt dedicați strângerii, au și o credință puternică în Dumnezeu.

Ești considerat nebun dacă duci o viață normală, cu muncă la fel ca ceilalți oameni și din banii tăi dai aproape totul altora. Unii te vor considera cu probleme la cap iar alții te vor considera „vacă de muls”. Puțini vor vedea în acțiunile tale încredere, dedicare și credincioșie față de Dumnezeu.

Scriptura ne spune clar că e mai ferice să dai decât să primești. Noi ne gândim că dând, rămânem fără, că nu mai avem nici pentru noi, nici ce să dăm. În realitate, dacă ne eliberăm mâinile, de fapt, dacă ne eliberăm mintea, de blocajele strângerii, Dumnezeu poate face să curgă din noi „izvoare de apă vie”. Ne poate face canale de binecuvântare pentru alții. Noi însă, de multe ori, asemenea unora din evreii din pustie, strângem ceea ce ne dă Dumnezeu ca binecuvântare, vrem să fim siguri că avem și mâine și uităm că mana se împute, ne va provoca greață și dacă o mâncăm a doua zi ne îmbolnăvim de la ea.

Din păcate am observat că îndeletnicirea cu strânsul, aduce foarte multe din boli, din suferințe, din certurile umane, din ruperile de biserici. Când îmi aduc aminte câte biserici s-au rupt pentru că unul sau altul „s-au îmbogățit”. Când știu câtă suferință produce când tata sau mama, sunt ocupați cu strânsul, iar copiii nu primesc iubirea și formarea necesare vieții. Când știu cât de multă suferință spirituală trăiesc credincioşii, din cauză că strânsul de bogății le ia timpul necesar alimentării omului spiritual. Când știu câte familii se rup, pentru că soțul sau soția se neglijează unul pe altul și nu mai trăiesc frumusețea relației, din cauză că se îndeletnicesc cu strânsul, îmi vine să strig în gura mare: STOP!

Facem pe evlavioșii, ca să ne motivăm egoismul. Spunem că ne exercităm responsabilitatea de a aduce pâine pe masă. Ne scuzăm cu versete biblice și ne motivăm tot cu ele. Merge cu oamenii dragii mei, dar nu merge cu Dumnezeu, pe El nu îl putem duce cu versete. Prioritatea nu e nici măcar pâinea de pe masă. Prioritatea este să trăiești liber. Hristos ne-a eliberat, dar nu știm să trăim liberi. Doar când învățăm să dăm, să nu ne mai legăm, să lăsăm binecuvântarea prin noi, doar atunci vom gusta libertatea.

A da înseamnă a fi ca Hristos, ori trăirea noastră pe acest pământ are tocmai această menire, să devenim asemenea Lui. Trebuie să ne cercetăm viața. Dacă simți „putoare din cămară” să știi că e posibil să fie de la strâns. Dacă scoți și dai, se va duce și mirosul cel greu. Mana, nu e pentru mâine, e pentru azi. Binecuvântarea e pentru azi și dacă tu faci depozite, nu mai ai cum primi alta, proaspătă, înviorătoare, îmbucurătoare. Depinde de noi dacă vrem să ne eliberăm sau să ne încărcăm. Viața asta e o călătorie și Dumnezeu se obligă să ne dea ce avem nevoie, nu e mai înțelept să călătorim fără bagaje uriașe după noi?

Mâine, dacă ajută Dumnezeu vom încerca să vedem: cui trebuie să dăm?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.