Faptul că Dumnezeu nu poate suferi păcatul, nu mai este de mirare pentru nici un credincios și nu este pentru niciunul din noi o noutate. Dumnezeu condamnă păcatul și îl va distruge pentru totdeauna, odată cu inițiatorul său dar împreună cu ei, vor fi distruși și oamenii care nu acceptă să fie spălați în sângele Mântuitorului de păcatele lor. Deși iadul a fost pregătit pentru cel care a inițiat păcatul și pentru slujitorii lui, vor ajunge acolo și mulți oameni, din cauza respingerii salvării venite prin Isus Hristos Mântuitorul.
Totuși, adesea văd oameni care cred că, dacă Dumnezeu nu îi trăsnește, fac un lucru acceptat de El. Știu credincioși, și eu am fost unul din ei, care continuă în starea lor neconformă, din cauză că Dumnezeu nu intervine să le dea vreo pedeapsă când greșesc. Acesta este și motivul sau mă rog, unul din motivele pentru care creștinii moțăie sau chiar sforăie de-a binelea, în ce privește omul spiritual.
Facem cumva adesea greșeala, de a arunca vine pe Dumnezeu în ce privește păcatul din viața noastră. Credem că Dumnezeu e cel care are datoria de a ne pune frâne și de a ne opri. Credem greșit că e interesul lui Dumnezeu să ne păstreze curați și să ne pună limite. Am vrea cumva să ne tragă de lesă și să nu ne lase să păcătuim. În realitate, Dumnezeu a făcut deja lucrarea de mântuire și oricum nu este îndatorat în vreun fel față de noi.
Nu știu de ce avem așteptarea ca Dumnezeu să intervină și să spună STOP, de fiecare dată când vede păcat. Unul din oamenii lui Dumnezeu spunea că era să își piardă credința, când vedea că sunt oameni care păcătuiesc și totuși le merge foarte bine, Dumnezeu nu le pune frâne, Dumnezeu nu îi distruge. Cei care făceau răul erau observați de acest om al lui Dumnezeu de ceva vreme probabil și omul lui Dumnezeu se aștepta, ca la un moment dat, Dumnezeu să îi oprească pe cei ce fac răul. Nu a fost așa.
În scrisoarea către cei din Roma, Pavel spune la un moment dat un lucru înfricoșător „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” Adică, sunt situații în care Dumnezeu nu intervine deși omul păcătuiește, Îl sfidează, Îl dezonorează și Îl insultă. El, Dumnezeu, nu are o gândire omenească și la El calculele se fac altfel. Nu știu acum cine este lăsat spre a se pocăi și cine este lăsat spre a fi condamnat, dar cred că, atâta vreme cât încă mai este viață, fiecare om este chemat să se întoarcă de la căile lui rele.
Eu, ca om care vreau să trăiesc plăcut înaintea lui Dumnezeu, aș prefera să intervină Dumnezeu de fiecare dată când păcătuiesc, pentru a fi convingător și pentru a mă determina să nu mai păcătuiesc. Cumva aș prefera ca toată responsabilitatea înfrânării mele, să o dau Lui, pentru ca eu să nu mai fiu tras la răspundere, ci paznicul meu. Uneori iau tăcerea lui Dumnezeu ca pe aprobare sau acceptare dar nu este așa.
Totuși, de ce nu intervine Dumnezeu să zică STOP?
Biblia. În primul rând pentru că avem la dispoziție legile și limitele impuse de Dumnezeu. Nu ne sunt străine, nu ne sunt necunoscute, ci chiar suntem experți în cunoașterea lor. În Scriptură sunt trasate clar limitele pe care ni le-a impus Dumnezeu și nu suntem în necunoștință de ele. Acesta e principalul motiv pentru care Dumnezeu nu stă „cu joata” pe noi. În pilda cu bogatul și Lazăr, la solicitarea bogatului să fie trimis Lazăr înapoi, de mărturie, replica e clară. Nu e nevoie, au tot ce e nevoie deja.
Problema nu se pune la a ști sau a nu ști, ci la a face ceea ce știm sau a nu face. A ne supune sau a nu ne supune.
Harul. Iată al doilea motiv pentru care Dumnezeu nu spune STOP, deși urăște păcatul. Sunt oameni cărora li se acordă har, așa cum mie mi s-a acordat har ca să ne pocăim, să ne recunoaștem vina și să cerem iertare. Mila lui Dumnezeu e ce acare primează acum, deși nu înseamnă că dreptatea Sa e „pe pauză”. Dacă Dumnezeu nu a intervenit ca la Anania și Safira în viața ta sau a mea, este pentru că ne iubește și ne dă șanse. Dumnezeu urăște păcatul, dar în același timp vrea să dea șanse oamenilor să accepte salvarea Sa.
Cu toate acestea Dumnezeu va spune STOP păcatului odată pentru totdeauna la un moment dat. Va fi un moment al judecății și condamnării și sper ca până atunci, tu și eu, să fim cu păcatul acoperit. Însă, nu doar la acel moment al finalului acestui pământ, Dumnezeu poate spune stop păcatului, ci oricând dorește El. Pentru unii acest moment poate fi azi sau mâine.
Concluzia acestei scrieri este că, neintervenția lui Dumnezeu nu ne poate scuza să păcătuim. Faptul că Dumnezeu „nu ne trântește”, nu trebuie luat ca o aprobare pentru ceea ce facem noi. E posibil ca unii oameni să persiste în păcat toată viața și Dumnezeu să nu le spună STOP, asta nu înseamnă că le aprobă sau acceptă păcatul.
Trebuie să ne analizăm viața conform Scripturii și să spunem noi STOP oricărei neascultări de Cuvântul Lui. Doamne ajută-ne!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
Un comentariu la „De ce Dumnezeu nu spune STOP păcatului”