Una din cele mai evidente și predominante „plăceri” ale omului modern este numărarea. De fapt, numărarea în sine, a devenit un fel de știință și există oameni care doar cu asta se ocupă. Mai mult, de ceva vreme, oamenii însărcinați cu numărarea sunt slujiți de calculatoare tot mai puternice, care să le ușureze munca și chiar să estimeze, să arate, situații, înainte ca acestea să se întâmple. Un fel de prooroci electronici. Se dorește o numărare cât mai exactă, cât mai detaliată și cât mai cuprinzătoare. Numărăm oameni, animale, obiecte, piese, clădiri, aparate și în curând și dulapurile vor avea numere de înmatriculare cum au mașinile, calculatoarele, animalele și oamenii.
De la obiceiul acesta nu putea să se abțină nici religia. Una din preocupările permanente este numărătoarea. Câți oameni au fost azi la biserică. Ce sumă de bani s-a strâns. Care religie are mai mulți bani? Dar biserici cine are cele mai multe? Câți oameni au ridicat mâna la evanghelizare? Câți credincioși „de-ai noștri” sunt în localitatea cutare? Și multe alte numărători pe care cultele religioase și/sau bisericile locale sau naționale le fac. Este important să știm, dar de ce? Pentru ce?
Tot ce facem noi, toată viața pe care o trăim se transformă în numere. Fie că vorbim la telefon, cumpărăm, conducem mașina, ne tratăm la spital, căutăm pe internet, privim la televizor, facem afaceri, lucrăm… totul se transformă în cifre undeva. Cineva vrea să știe și să folosească aceste cifre și noi, de cele mai multe ori nici nu știm că noi înșine suntem doar niște cifre pentru sistemele acestea inteligente și că generăm alte și alte cifre care la rândul lor, generează beneficii financiare sau de altă natură.
Dacă pe undeva am îngăduință pentru lumea ce ne înconjoară zicând: E normal, la ce să te aștepți? Pe de cealaltă parte, mă doare de multe ori când credincioșii numără în același mod, cu același scop. Mă doare mult când cantitatea devine mai importantă decât calitatea, când numărul devine mai important ca persoana, când cifrele sunt în centrul atenției și nu omul. Mă doare când ne alarmăm de numărul redus de membri și nu ne pasă de acei membri puțini care sunt, mă doare când, pentru că au rămas puțini, considerăm că nu se mai merită investiția.
Am văzut în viața mea „o anumită cantitate” de evanghelizări, dar aș putea spune că doar în 2-3% din ele cineva s-a preocupat cu adevărat de oamenii care au răspuns chemărilor insistente de la amvon. De regulă a fost o rugăciune și atât. În schimb, evenimentul a fost considerat un succes, în funcție de numărul de mâini ridicate. De multe ori la amvoane se cere ridicarea de mâini, dar niciodată nu am văzut un evanghelist, să plece capul ca să nu vadă el mâna ridicată ci Dumnezeu.
Când mândria ne provoacă să numărăm, când dorința de câștig financiar sau de imagine ne provoacă să numărăm, când numărătoarea e dictată de fire și nu de Dumnezeu, aceasta devine păcătoasă. Dumnezeu poruncește măcar de două ori numărarea poporului, o dată la începutul călătoriei prin pustiu și mai apoi, la sfârșitul ei și totuși, se aprinde de mânie când David face această numărătoare. De ce? Ce a fost greșit, pentru că a număra se pare că nu e un păcat. Rămâne doar varianta că, motivul numărării e o problemă.
Numărătoare pe care o face David este după o serie de victorii pe care le poartă. Obiectul numărării sunt bărbații gata de luptă. Oare nu „i se suise succesul la cap” lui David? Oare nu credea că prin puterea lui și a armatei sale a biruit? Oare nu încerca prin asta să se bazeze pe resursele sale ca împărat, ca să știe pe ce se bazează pe viitor? Poate că da, la fel cum facem și noi adesea. Greșim bazându-ne pe banii noștri, pe inteligența noastră, pe puterea, relațiile, intuiția, școlile și abilitățile noastre și stăm liniștiți dacă le deținem sau neliniștiți dacă acestea scad. Oare nu cumva ne încredem mai mult în ce putem face sau în ce deținem noi și nu ne mai bazăm pe Dumnezeu decât teoretic?
Scrierea mea de astăzi vrea să fie o provocare la meditare. Cât de mult eu și tu ne încredem în puterile noastre și cât de mult ne încredem în Dumnezeu? Mai este încrederea noastră în Dumnezeu o constantă a vieții noastre sau doar o declarație? Dacă Dumnezeu s-ar atinge de numerele noastre, cum s-a atins de cele multe ale lui Iov, vom putea să rămânem credincioși Lui, fără să avem ce număra? Ca biserici, oare vom putea funcționa tot așa de bine cu puțini oameni, la fel ca atunci când erau mulți? Vom mai sluji dacă nu ne iese nimic din asta?
Ce faci dacă Dumnezeu îți şterge cifrele de pe tabla de socoteală a vieții? Mai știi să depinzi doar de El și să te încrezi doar în el nădăjduind împotriva oricărei nădejdi?
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
E adevarat, din pacate.
… Si-ar mai fi multe de spus.
Aș fi bucuros de completări