O mână de ajutor pentru Casa Ray

Zile trecute, mai exact pe 5 ianuarie 2016, la Dobreni, lângă Piatra Neamț, Casa Ray, o casă în care câțiva oameni cu inimă slujesc copiii orfani a fost afectată de un incendiu puternic. Legăturile noastre cu acel loc sunt puternice și din cauză că Ana a lucrat la acel orfelinat și din cauză că știm câți oameni au primit o șansă de a se forma ca oameni în acel loc și din cauză că suntem rude cu cei care de zeci de ani fac lucrarea aceasta. Sunt suficiente motive pentru mine să mă determine să scriu despre situația de acolo, sperând ca aceste rânduri să fie de folos.

Ce este Casa Ray? Este un loc în care de ani buni, eu știu de din 2000 locul acela in noua locație, sunt îngrijiți copii orfani și direcționați în viață. Un loc în care ei sunt protejați, ocrotiți, hrăniți și mai ales educați cu principii sănătoase pentru a li se reda șansa de a fi oameni după ce au fost abandonați. Mulți oameni tineri pot depune mărturie azi despre ce a însemnat acel loc în formarea lor ca adulți.

La momentul actual, în plasament acolo sunt 21 de copii de diferite vârste care, în urma incendiului au rămas fără alimente și alte lucruri esențiale vieții. În acel incendiu au ars hambarul, depozitul unde țineau ceapa, cartofii și alte resurse pentru iarnă dar și depozitul de nutrețuri pentru animale, pe care din fericire au reușit să le salveze din incendiu.

Incendiul a fost destul de puternic, necesitând intervenția a 25 de pompieri și 5 mașini autospeciale care au muncit de la ora 11:00 pana la ora 17:00 sa stingă incendiul. Pagubele nu sunt neglijabile deși oamenii sunt mulțumitori lui Dumnezeu pentru că incendiul nu s-a extins. A ars casa de oaspeți, magazia de haine, grajdul, fânarul, mașini de spălat, 25 de biciclete ale copiilor plus alte mărunțișuri.

Copiii au fost evacuați imediat la școala din localitate, deci au fost în afara oricărui pericol.

Mi-a plăcut că au rămas optimiști și încrezători. Vă redau mai jos mesajul lor și de asemenea, datele lor de contact în cazul în care vă sensibilizează și doriți să vă implicați:

Dragi prieteni,

Domnul a dat și Domnul a luat, fie binecuvântat Numele LUI!

Vrem să vă informăm ca astăzi, 05.01.2016, așa a hotărât Dumnezeu să fim încercați, dar…nimic nu este la voia întâmplării, lucru care ne îndeamnă și mai mult să ne punem încrederea in Dumnezeu

La Casa Ray astăzi a avut loc un incendiu, destul de puternic. Dumnezeu a făcut o minune si focul s-a oprit înainte de a afecta camera centralei termice si clădirea principala a căminului.

Cu toate ca au fost destul de speriaţi, copiii au fost in afara oricărui pericol, pana la stingerea completa a incendiului fiind evacuaţi la şcoala generală din Dobreni.

Incendiul a pornit din fânăria aflata deasupra grajdului, iar pompierii au constatat ca focul a izbucnit de la instalaţia electrica îmbătrânită.

Am reuşit sa scoatem animalele din grajd in ultimul moment, neavând pagube in aceasta direcţie.

Pentru a va putea face o idee mai clara asupra celor întâmplate, in cele ce urmează o sa facem o lista cu încăperile complet afectate, din care nu am mai putut salva nimic:

  1. „Casa” găinilor,
  2. Fânăria, împreună cu o încăpere pentru curci si una pentru furaje,
  3. grajdul,
  4. magazia cu hainele si încălţămintea copiilor,
  5. magazia in care erau depozitate 25 de biciclete ale copiilor, maşini de spălat si aragaze de rezerva, mobilier de rezerva etc.
  6. „Casa Elvira” (un mini apartament cu 2 camere, o baie si o bucătărioara)

 De asemenea au fost afectate următoarele încăperi:

  1. Camera centralei, prin tavanul căreia s-a infiltrat multa apa,
  2. Beciul, in care de asemenea este apa multa, neputând evalua starea legumelor pentru iarna la momentul actual,
  3. Spălătoria a fost evacuata, in urma tavanul dărâmându-se,
  4. Garajul are de asemenea o parte din tavan dărâmat si este inundat,
  5. magazia cu cereale are o parte din acoperiş arsa si o parte din cereale sunt ude.

Suntem foarte recunoscători ca Dumnezeu nu a îngăduit nenorociri mai mari decât aceasta si El a pus o limita la toate.

Si ştim cu siguranţă ca EL ne-a dăruit multi prieteni pe acest pământ si împreună vom putea reconstrui ceva mult mai durabil!

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Echipa Casa Ray

Datele lor de contact le găsiți pe site-ul lor www.casaray.ro dar le redau și aici.

Adresa sediul social: str.Ion Ionescu de la Brad 33 G, Piatra Neamt, Judetul Neamt.

Adresa punct de lucru: str. Manastirea Horaita, nr.235, localitatea Dobreni, Judetul Neamt.

Telefon: 0233 242622 ,  0744 531810

Iată fotografii și filmări pe care le-am adunat de pe net:

 

Incendiu „Dobreni neamt .casa de copii.

Posted by Cez Cez Cezar Mihai on 5 Ianuarie 2016

Incendiu devastator dobreni casa de copii

Posted by Cez Cez Cezar Mihai on 5 Ianuarie 2016

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu