Ca unul care doresc să trăiesc viața spirituală plin de eficiență și în acord cu noua mea natură, ca unul care doresc să experimentez zi de zi asemănarea cu Hristos, mărturisesc că prea adesea eșuez sau sunt ineficient. Înainte mă supăram tare și intram în depresii, acum situația s-a schimbat și analizez unde anume am greșit ca să pot reuși pe viitor. În fața eșecurilor sunt doar trei variante de reacție: disperarea, care duce la apatie și abandon sau apostazie, negarea care duce la fariseism și trăirea în har, care duce la dezvoltare spirituală. Ei bine, mă străduiesc să renunț la negare și să învăț această minunată trăire sub har care aduce atâta libertate și odihnă încât am impresia că trăiesc deja în cer.
În acest cadru fiind analizez adesea eșecurile din viață și încerc să trăiesc mai eficient prin Duhul astfel încât să mă aflu mereu în starea și la locul stabilit deja de Dumnezeu pentru mine. Asta va însemna un fel de muncă asiduă în odihnă fiind deja, un fel de strădanie fără teamă, o sfințire fără presiunea legii. Și totuși, încercarea de a progresa în sfințenie trebuie să guverneze viața unui credincios chiar dacă el este izbăvit și răscumpărat, nu pentru a îmbuna pe Dumnezeu ci pentru că noua sa natură e din Dumnezeu și aspiră la o asemănare cu El neputându-se opri din procesul transformării întrucât acel om nou prin natura sa se înnoiește în fiecare zi.
De ceva vreme nu mai văd greșelile în stare să mă despartă de Dumnezeu, nici faptele bune în stare să mă apropie de El, ci văd mai degrabă o căutare permanentă a omului nou de a se dezvolta așa cum îi este natura, spre sfințenie și unitate cu Cel din care s-a născut. În acest tablou încadrez desele eșecuri la capitolul ineficiențe și le analizez ca trepte pe care pot să urc sau să cobor. Coborârea, de multă vreme nu mai este tentantă ci urcare spre ceea ce acum natural (daca pot folosi termenul acesta) îmi vine să fac datorită Duhului de viață.
Una din cele mai mari piedici în devenirea mea o constituie lucrurile de nimic așa cum le clasifică Samuel în prima carte la 12:21 lucruri care devin piedici serioase în unirea mea setoasă „ca El”. Ele nu mă mai pot despărți de El dar sunt ca micile piese de lego pe care le uită copii pe jos prin cameră și care îți provoacă noapte, în liniște și pace când mergi să îi învelești prin întuneric acele dureri înțepătoare când calci pe ele. Abia îți stăpânești țipătul uneori, așa de ascuțite și enervante sunt durerile provocate de ele.
Undeva la un moment dat se monta o linie de tensiune pentru alimentarea unei fabrici pe fostul amplasament al unui CAP. Totul era lucrat frumos, materiale de calitate dar linia nu mergea. Ceva nu funcționa cum trebuie și tensiunea nu ajungea în parametrii normali la capătul liniei. După o zi de verificări s-a constatat că piedica era minoră, ceva conexiune făcută incorect la unul din stâlpi, ceea ce caucza o întrerupere de câți-va microni. O treabă excelentă, tensiune bună la plecare, materiale de calitate folosite, mașinării bune la final dar pe traseu ceva mic de tot făcea ca tensiunea să nu ajungă la mașinării cum trebuie. Ei bine, în această situație mă regăsesc adesea, au având nevoie de putere permanentă din El mă găsesc cu „mici piese de lego” sau cu mici întreruperi care stânjenesc creșterea și dezvoltarea. Puterea e acolo și e nelimitată, conexiunea e făcută de „furnizorul de putere” eu sunt aici, opera Sa, dar din cauză că firea încă e prezentă mă trezesc afectat.
Asta nu înseamnă cum s-ar putea crede o deconectare de El, ci o necesitate continuă a intervenției și prezenței Sale în viața mea. Asta îmi arată că trăirea mea se bazează exclusiv pe puterea Duhului Sfânt și că oricât de mult încerc eu prin forțe proprii nu pot suda nici cea mai mică fisură, nu pot prevedea o amărâtă piesă de lego. Asta mă face să îmi bazez trăirea pe ceea ce El face, pe puterea Sa și pe înțelepciunea Sa. O strădanie a mea nu ar putea decât să lipească un fir de mare tensiune cu bandă adezivă, ceea ce e impropriu și ineficient, ceea ce poate fi o fațadă bună dar nu o rezolvare a problemei.
Lucrurile mici pot fi mari piedici dacă trăiesc prin puterile mele. Ce aș putea spune de cele mari? Nimic, întrucât viața mea atârnă de El, de puterea Sa, de înțelepciunea Sa și de harul Său pe care l-a turnat din belșug peste mine. Totuși sunt setos de creștere, sunt ca o plantă uscată care are nevoie să fie udată din plin și să fie expusă soarelui și pe care o poate înăbuși lejer o bucată de plastic sau o cutie de ambalaj căzută peste ea, singura ei șansă fiind ca cineva să o elibereze, să toarne apă și să o expună soarelui. Tot așa și eu am fost eliberat și sunt eliberat de către El fiind expus harului fără margini și dragostei Sale permanent și în ritmul și cantitatea de El știute.
Așa ajung și eu nevrednicul să înțeleg mai bine pentru viața mea expresia „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.