Sensibilitatea progresiștilor

Am avut multe discuții cu persoane care se numesc progresiste sau deschise la minte si aproape de fiecare data am fost tratat cu dispreț, am fost considerat îngust și fanatic. Aproape m-am obișnuit cu acest mod de a fi abordat. Cu foarte mici excepții discuțiile cu așa zișii progresiști s-au finalizat in cuvinte grele din partea lor și cu tăcere din partea mea. Asta m-a făcut să nu mai încerc discuții cu astfel de oameni, deși sunt convins că aș găsi și unii respectuoși față de opinia mea cum și eu respect opinia și alegerea lor.

În urma acestor discuții am rămas cu întrebarea: de ce totuși, o categorie de oameni care vrea a fi deschisa la minte si cu viziune progresistă e așa de irascibilă, sensibilă și gata de război

Primul motiv: Cred că este atitudinea inadecvată a creștinilor față de ei

Foarte mult timp creștinii i-a prigonit, nu e o noutate asta. Știm că a fost o vreme a intoleranței și prigonirii persoanelor de altă orientare sexuală. Din păcate această atitudine încă mai persistă în unele persoane, dar ea nu mai este realizabilă din cauza legilor favorabile persoanelor cu alte orientări sexuale.

Al doilea motiv: Sunt sensibili din cauza stresului

Cred că orice formă de sexualitate alta decât heterosexualitatea e o anomalie deci omul care adoptă o altă formă  a sexualității trăiește într-un stres permanent. Asta îl face să fie foarte încordat și irascibil. Orice discuție pornești se va simți prigonit, atins, neînțeles, atacat, urât. E ca atunci când suporți zile sau luni o haină prea strâmtă.

Al treilea motiv: Sunt manipulați.

Există interese de distrugere a familiei și asta nu e nou și nu poate fi negat. O sumedenie de legi anti-familie apar in țările civilizate. Acele grupuri interesate de distrugerea familiei sunt în spatele mișcărilor progresiste mai ales în spatele ideologiilor sexuale. La fel cum mulți români sunt alimentați de ideea că ungurii sunt răi și au îmbrățișat această ideologie și în cazul persoanelor așa numite minoritar sexuale se întâmplă. Sunt permanent alimentați cu ideea că sunt urâți, că li se vrea răul, că sunt prigoniți deși au mai multe drepturi ca un heterosexual. (a se menționa că și creștinii sunt manipulați dar nu scriu azi despre asta)

Al patrulea motiv: Au o răfuială cu Dumnezeu

E frustrant să încerci să îți argumentezi logic și cu dovezi alegerea și natura să te contrazică frontal, fără milă. Atunci e normal să apară ură față de cei ce se declară copii de Dumnezeu sau urmași ai lui Hristos. Dumnezeul ăla care nu înțelege să le dea opțiunea de a își schimba penisul cu un vagin sau cu un fund, sau orice altă configurație, atunci când ei declară că sunt altfel decât au fost făcuți.

Asta dă o așa repulsie și indignare asupra simbolurilor relgioase, asupra clericilor, o ură vizibilă, declarată și arătată asupra a orice ar preprezenta pe Dumnezeu, sfințenia, curăția sau ascultarea.

Undeva în mine e o anume frustrare generată de sensibilitatea progresiștilor și de ușoara lor rănire dar pe de altă parte înțeleg cauzele. Aș fi mult mai bucuros dacă nu s-ar supăra așa de repede, probabil ar putea să își facă de cunoscut opinia și optica mult mai eficient, ar avea parte de mai multă înțelegere și acceptare dar situația în care sunt e de așa natură că nu pot fi altfel.

Vă provoc la o luptă spirituală în privința asta, nu la una de vorbe sau în stradă. O luptă a rugăciunii și a mijlocirii. Nu vă angajați în dispute care nu au cum să se desfășoare rațional, în care spiritele se inflamează repede. Angajați-vă mai degrabă la bătălii ale rugăciunii cu milă, dragoste, fără patimă și ură.

Un lucru e clar, vor avea drepturi multe in viitor, net mai multe drepturi față de heterosexuali, înarmați-va cu capacitatea de a suporta prigoana, răpirea copiilor voștri, aruncarea în închisoare pentru alegerea de a fi heterosexuali și cea de a vă educa copiii să fie heterosexuali. Biblia ne spune că în vremea sfârșitului va fi la fel ca în zilele distrugerii cetății Sodoma. Feriți-vă de ispita de a îi urî și de a scoate sabia, feriți-vă de ispita de a îl apăra pe Dumnezeu, mai degrabă fiți gata de a iubi pe vrășmașii voștri.

Mă doare să văd oameni nefericiți cu ceea ce sunt, mă doare să văd oameni distruși de sida, mă doare să văd oameni care aleg ceva și când vine consecința alegerii sa îl învinuiască pe Dumnezeu dar mă doare să văd si creștinii cu mâna pe sabie gata să taie. Dumnezeu să ne dea tot mai mult din caracterul Domnului Isus.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu