Creștinul șmecher

Nu știu dacă pot fi alăturați termenii din titlu, de hidoasă ce iese expresia, dar din păcate, mutantul acesta există și e destul de răspândit, cunoscut și vocal. E așa de prezent încât prezența sa nu mai poate fi ignorată și nu mai trebuie trecută cu vederea. Nu ca un act de revoltă, ci ca o obligatorie luare aminte la elementele din decor.

Pornind de la situația prezentă din România, mi-am pus întrebarea ca mulți alții: De ce am ajuns aici? Și mai apoi, legat de asta: Care e rolul creștinilor în acest tablou?

Din câte cunosc Scriptura, noi credincioșii suntem încă pe pământ și datorită menirii noastre de a fi sare și lumină, cu alte cuvinte, avem un rol important, decisiv chiar, în frânarea propagării răului. Oare ne îndeplinim menirea asta sau contribuim la proliferarea acestuia? Care este contribuția noastră la starea actuală a României? și mai ales ce avem în plan să facem acum?

De departe „cea mai însemnată acțiune civică” este demersul de modificare a constituției, cu potențial uriaș de propulsare mediatică. Demers despre care scriam și în trecut, nu se încadrează deloc în conceptul sare și lumină, ci mai degrabă favorizează păcatul și e un mediu perfect pentru ură. Dar să las acest demers deoparte deocamdată (deși e o acțiune de o gravitate fără precedent, o curvie a religiilor cu clasa politică).

Cum să fim sare și lumină când pe creștini, pe mulți din „creștini” îi caracterizează „șmecheria”. Și nu vorbesc de „mici găinării”, cum ar fi lucrul peste program nedeclarat sau vânzarea de 10 ouă nedeclarate. Vorbesc de „ȘMECHERIA CU LICENȚĂ”, adică  nu greșeală, ci intenție, nu amatorism, ci profesionalism. Dacă sarea își pierde gustul, cine îi va reda iarăși puterea de a săra? Dacă eu, creștinul, sunt șmecher, cum voi avea puterea de a îl arăta pe Hristos?

Da, din păcate am văzut șmecheria de aproape în „frați și surori”. Am văzut creștini care fac afaceri la negru în stil mare, am văzut oameni care câștigă mult și nu declară nimic, am văzut creștini implicați în furt calificat, am văzut creștini cercetați, care conduceau grupuri infracționale, am văzut călugări și preoți implicați în mafia lemnului,  am văzut oameni „ai domnului” pasionați de bani mai ceva ca diavolul însuși.

Oameni din biserici care se declară atotștiutori cu un aer de infractori că „trebuie să știi cum să le învârți”. Oameni apropiați care se consideră creștini, dar care nu doar tolerează hoția și necinstea, disprețul, ilegalitatea, ci se consideră deștepți că reușesc să le facă. Am auzit cu urechile mele oameni din biserici care consideră fericiți și „de urmat” pe cei ce reușesc să fure statul. A… dar e totul ok dacă dau bani la biserică. Se spală păcatele așa.

Unde e sarea? Unde e lumina? Ce face lumina unor astfel de oameni? Creează un Dumnezeu vrednic de urât, un Dumnezeu îngrozitor și hidos, libidinos și corupt. Nimeni nu poate iubi un așa dumnezeu, ori îl vor urî, ori se vor teme de el.

Și ne mirăm cum de creștinii iubesc corupția și liderii corupți? Ne mirăm cum de votează o clasă politică penală? Ne mirăm de ce oamenii religioși laudă, susțin și fac pact cu penali? Ne mirăm de ce creștinii nu au inițiativă civică corectă? Nu trebuie să ne mirăm, doar își pun lideri în conformitate cu tipologia lor. Astfel de oameni se tem să nu li se vădească faptele, să nu fie condamnați pentru ele.

Oooo!!! De ce ne-am mânjit așa de rău? De ce am lepădat curăția dată de Sângele Mântuitorului și am plonjat în mocirla banului? De ce îl răstignim iar și iar pe Hristos pentru pofta noastră, pentru firea noastră pământească. De ce nu suntem lumina acestei lumi orbite de păcate, de ce nu aducem o altfel de opțiune? De ce nu suntem noi agenții cinstei, luminii, curăției, respectului, onestității și jertfei? De ce trebuie să concurăm la campionatele răului? De ce trebuie să conducă bisericile oameni corupți și avari după câștig mârșav?

Mi se topește inima știind ce putem fi și ce alegem a fi. Mă arde lăuntrul meu când văd că microbul mizerabil al corupției se ridică precum lepra, ca un cancer și pe zidurile bisericilor. Mă arde ca flăcările iadului când văd bisericile transformate în cluburi, conduse după principiul rentabilității financiare, făcând puterea lui Dumnezeu inutilă, crezând că banul e singura metodă de a face lucrări mari. Oare când vom deveni ceea ce trebuie să fim? Oare când va putea revărsa prin noi Dumnezeu har spre omenirea infectată de păcat? Oare când ne vom împlini menirea?

Dar mă declar neputincios. Mă declar copleșit de amărală și deznădejde. Ce pot face e să trăiesc în teamă de Dumnezeu și respect de semeni în casa mea, unde alegem să slujim Domnului. Voi, frații mei, fiecare sunteți chemați să trăiți sfinți. Dacă alegeți calea asta, România se va schimba, dacă nu, Va deveni focar de corupție. Închei cu un verset potrivit: „Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe; cine este întinat să se întineze și mai departe; cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească și mai departe!”

Iertați-mi vă rog răbufnirea!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.