Doctorie pentru ochi

Și nu știi că ești sărac, orb și gol… pur și simplu nu ne dăm seama. Credem că e vorba doar de oamenii „din lume” și gândul acesta ne asigură un oarece confort mental (iar mintea trebuie împăcată), în realitate Scriptura are dreptate, e imperios necesar să luăm doctorie pentru ochi și nu ca tratament ocazional.

Mintea omenească are nevoie de dovezi ca să lucreze, de informații pe care le clasifica. O categorie importantă de informații vine prin ochi. Nu de puține ori am auzit expresia: „am văzut eu la televizor” sau „am văzut eu cu ochii mei” ca și cum asta asigură dovada supremă și deci e adevărat. Daniel David în unul din discursurile sale explică de ce mintea noastră clasifică ceea ce vede ca adevăr și schimbă asta foarte greu, de cele mai multe ori nu schimbă.

Priviți puțin la impactul vizualului, iată două aspecte din viața de zi cu zi la care poate nu gândeați așa.

Văzul și mâncarea. Oau ce mâncare faină, numa bună de pozat și pus pe net.

Ați observat cât impact are văzul asupra mâncatului, act banal de zi cu zi. Vedeți că de ceva vreme nu mai este accentul pe gust, ci pe văz? Analizați vă rog cât ia gătitul unei mâncări simple, „fără pretenții” și cât ia preparatul mâncărurilor cu care vreți să impresionați pe cineva sau cele de sărbători.

Priviți câtă cultură s-a creat pentru statul la masă, câte farfurii se folosesc, pahare, tacâmuri etc. Observați la cât de important e ambalajul unui produs alimentar. Observați cât de mult contează decorul la servirea mesei acasă sau în restaurant. Ce observăm cu siguranță e că deja am trecut de o limită de la necesar spre risipă. Concursurile de bucătărie deja nu mai au ce diferenția pe gust, că rețetele sunt aproape standard, diferența mare o face designul.

E de observat și cât ne costă preparatul mâncării în comparație cu designul acesteia și al mediului. Cât investim într-o bucătărie „ca-n filme” în accesorii „ca-n reclamă” în ornamente „ca-n revistă”. Câți bani și timp investim pentru a obține hrana? Oare nu am putea simplifica totul și să ne hrănim doar? Nu am putea reduce o mare cantitate de stres?

Văzul și relațiile. De pozat și astea. Imaginea suprimă cuvântul… relațiile.

Cum spuneam într-o meditare mai veche, inconștient de cele mai multe ori, când cunoaștem o nouă persoană mintea noastră compară ceea ce vede și în funcție de asta se relaționează la acea persoană. Ce vede nu e realitate, ci e ceea ce decide mintea că trebuie văzut. În consecință, involuntar investim mult în aspect.

Câteva exemple: un telefon scump , o mașină scumpă, haine de „de firmă”, adoptarea ultimelor stiluri în materie de frizuri, îngrijire etc îți oferă o imagine mai bună. În realitate dacă dezbraci acea persoană de toate zorzoanele e posibil să fii dezamăgit, dar cum noi ne uităm „la ce izbește ochiul” de multe ori suntem înșelați.

E de observat cât din ceea ce avem e util și cât e pentru imagine. De curiozitate telefonul tău e folosit ca necesitate sau ca imagine, vorbești mult sau „ți se vede” mai mult? Mașina ta e una care îți trebuie la drumuri lungi, accidentate etc. Casa, ai în ea utilul sau e impresionantă? Hainele sunt confortabile, călduroase, calitative sau sunt „oau” rupte, strâmte, cu „vino-ncoace”?

Copii tăi sunt fericiți, își trăiesc copilăria sau îi omori cu meditațiile? Sunt liberi să se joace, murdărească sau arată impecabil, ca în filme?

Încă un aspect cu ochii bolnavi:

Cum te simți când ai de a face cu oameni mai bogați ca tine? Când mergi undeva și parchezi fordul tău din 2000 lângă cineva care tocmai coboară din mașina sa, care costă mai mult decât casa ta? Te amărăști? Te simți rușinat?

Cum te simți când vorbești cu o persoană mai deșteaptă decât tine? Te simți rușinat, jenat, invidios? Sau ești curios, receptiv?

Cum te simți când mâncarea nu e grozavă, când poate mănânci într-o bucătărie mică și vase ordinare? Dar când ești invitat la cineva la care îți trebuie hartă ca să te descurci pe masă și trebuie să citești un manual ca să știi pe ce să pui mâna și în ce ordine?

Cum te simți când tu ești îmbrăcat în haine simple, comode iar partenerul/partenera de discuții numai pe șosete a dat cât ai dat tu pe toată costumația?

Da, știu, ești tentat/ă să te simți inferior. Mintea ta, ca și a mea, face clasamente și ne poziționează în funcție de ce vede, apoi ne dă un rezultat care de regulă e una din următoarele sau o combinație a lor: inferioritate, invidie, mânie, judecată, dorința de a avea mai mult, stări depresive, izolare, sarcasm, sentiment de eșec  etc.

Dumnezeu ne învață să nu ne uităm la ce izbește ochiul, că e foarte înșelător și ne cheamă să ne luăm doctorie pentru ochi ca să vedem ce trebuie să vedem. Dacă ne uităm la ce izbește ochiul putem deveni repede judecători cu gânduri rele. Vederea actuală ne este condiționată de cultură, educație, religie plus alte aspecte mai profunde. Avem nevoie să ne limpezim cu ceva mintea, să punem deoparte toate șabloanele ei de comparație și să vedem adevărul.

Nu aspectul mâncării ne hrănește, aspectul mâncării izbește ochiul nu hrănește trupul. Nu susțin că nu e important, dar contează cât de important. Nu valoare mașinii de ajută la deplasare, mașina mea din 2000 merge perfect și atinge fără probleme  viteza legal admisă în România, diferența ar fi „de imagine”. (Da, știu Teo, nu vrei să ai emoții când vii din Moldova și treci Cheile Bicazului cu doi saci de barabule în portbagaj, da pentru aste nu ai nevoie de mașină cât casa ta de scumpă. Doar de trei ori treci pe colo pe an să fim serioși).

Nu aspectul sau valoarea locuinței ne face să considerăm casa „acasă”, ci oamenii de acolo. Dacă construiesc casa pentru a impresiona, voi cheltui o mare cantitate de bani și resurse. Dacă însă am o casă unde să doresc să ajung, unde să tânjesc să mă întorc pentru că e pace, liniște, dragoste atunci poate avea și două camere, nu e nevoie de două etaje. E nevoie de două etaje la cei ce au 10 copii, acolo da, dar eu nu am nevoie și nici nu trebuie să mă simt aiurea când vizitez pe cineva la care mă sfiesc să calc pentru a nu lăsa vreo scamă.

Înțelegeți problema vederii? Iată cum aceasta ne poate fura bucuria vieții „doar din culori”, cum e poate văduvi de relații faine, cum ne poate lăsa flămânzi, ne poate face judecători cu gânduri rele.  Avem nevoie să fim atinși de Dumnezeu pe ochi și să vedem. Asta ne-ar asigura libertate. Da și eu și tu avem nevoie de asta, în fiecare zi. Avem tot ce ne trebuie deja, acum.

Photo by Andrei Porfireanu on Unsplash

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.