Sfârşitul lumii este domeniul despre care se vorbeşte şi se scrie foarte mult în mediul creştin. Dacă privim la mediul neoprotestant vom descoperi o pasiune imensă pentru acest subiect şi „n-şpe mii” de variante ale acestuia. Oamenii încearcă să „ghicească”: data începerii, data răpirii, cine e anticristul, ce se întâmplă cu America, care va fi semnul fiarei şi multe alte chestiuni care nu ne sunt dezvăluite de Scriptură.
Multe greşeli s-au făcut până acum pe această temă. Unele din ele au fost confirmate ca eronate, altele urmează. Au apărut şi escatologi de profesie. Oamenii aceştia îşi dedică viaţa lor profesională studierii a ceea ce Scriptura spune şi a ceea ce trăim, pentru previziuni privind sfârşitul acestui pământ. Astfel, din pasiunea mare pentru a şti ceea ce este tăinuit de Dumnezeu, au apărut „preziceri” cum că anticristul ar fi cutare sau cutare persoană, sau că ar fi un anumit cult religios, sau că ar fi o anumită naţiune. Au apărut sute de variante de calcul a cifrei „666”, au apărut multe variante ale răpirii raportat la tribulaţie. Ca să nu mai spun despre câte variante despre „cip-uri” au apărut şi câte şi mai câte ştiri „senzaţionale”.