Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. Ioan 21:4
Este încă noapte, se va face dimineaţă curând. Totul este linişte în jurul meu, răcoare, un aer plăcut şi reconfortant. E una din marile mele realizări sculatul de dimineaţă, da fac eforturi considerabile pentru asta dar nu regret deloc. Dimineţile sunt un izvor de binecuvântare pentru mine şi sufletul meu.
În răcoarea zilei altfel se vede viaţa, altfel se vede Dumnezeu, altfel mă văd pe mine. În liniştea dimineţii discuţiile cu Dumnezeu sunt mult mai eficiente decât cele de seară când „mă rog cu ultimele puteri şi mă arunc în pat”. Dimineaţa gândurile sunt limpezite sau… netrezite, copiii dorm şi îi pot privi şi binecuvânta, soţia e foarte frumoasă şi să o privesc dimineaţa dormind e o reală mângâiere pentru inima mea, nu aş obosi să mă uit la ea ore în şir. Să-ţi vezi dimineaţa familia dormind liniştită e una din cele mai mari binecuvântări pentru care nu poţi să nu fii mulţumitor.
Dimineaţa în răcoarea zilei aud ce ziua nu pot auzi. Aud păsări care în timpul zilei nu cântă, aud cursul pârâului din faţa casei pe care niciodată ziua nu îl aud, aud ceasul de pe perete care îmi aminteşte cum zboară timpul, îmi aud inima mulţumind sau oftând după caz, îl aud pe Dumnezeu vorbind. Toate astea în larma zilei se estompează dar dimineaţa se aud foarte bine.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.