Intru în meditarea de astăzi pe un teren foarte sensibil, dar incursiunea aici, deşi poate fi înţeleasă greşit este necesară în contextul scrierilor despre rolul Duhului Sfânt în consilierea creştină. Ne referim la rolul de vindecător de suflete pe care Duhul Sfânt îl are.
Când vorbim în contextul religios de azi despre vindecare, gândurile se pot duce repede spre miracole instantanee şi spectaculoase, spre ologi care aruncă teatral scaunul cu rotile şi o iau „la sănătoasa” , spre nevăzători care citesc dintr-o dată ziarul sau biblia, spre spectacole în care vindecările sunt filmate iar cărucioarele de invalizi sunt cărate cu camionul pentru că nu mai este nevoie de ele. De aceea spuneam că discuţia este sensibilă. Riscul să fiu înţeles greşit este mare, dar subiectul nu poate fi ocolit.
În primul rând ţin să specific că sunt una din persoanele care crede în vindecări. Apoi o altă specificare este că există şi vindecări „dintr-o dată” de genul celei în care Domnul Isus îi spune slăbănogului să-şi ia patul şi să umble sau cea a orbului căruia i-a uns ochii cu tină. La fel vreau să menţionez că am văzut oameni vindecaţi de Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt şi nu am dubii referitor la existenţa vindecărilor. Totuşi vreau să separ clar de spectacol, reflectoare, scene, televiziune, acţiunile de vindecare ale Duhului Sfânt. Există un mare risc să ne ducem spre derizoriu făcând spectacole ieftine şi de doi bani din aspecte care implică credinţă sinceră şi acţiune Dumnezeiască. Consider aşa zisele vindecări televizate spectacole jalnice, demne de milă în care se spun enorm de multe minciuni şi se prezintă foarte multe cazuri fictive.