Dumnezeu ne-a creat în chip minunat şi a pus în noi capacitatea de a ne adapta şi dorinţa de a evolua. Ambele sunt binecuvântări mari dar oarecum dorinţa de a evolua este înfrânată de şabloanele create de capacitatea de adaptare la mediu şi situaţii. Pavel spune într-o scrisoare a sa despre dorinţa de a face bine dar cum răul este parcă lipit de el. Natura umană (însemnând aici obiceiurile, pornirile, şabloanele formate până la acea vârstă) se opune schimbării pentru că se tulbură confortul.
Creierul nostru are o mare capacitatea de a găsi căile cele mai scurte şi mai puţin dureroase în anumite situaţii. Unul din exemple este reacţia la durere. Un om neantrenat, fără perspectivă cauzală, la prima durere va lua calmante, la a doua la fel şi dacă dispare durerea deja face din asta un tipar care ulterior va fi destul de greu de schimbat şi va necesita durere. Aşa se face că din cele mai elementare lucruri până la cele mai complicate creierul dezvoltă anumite trasee neuronale care au menirea de a minimiza durerea, consumul de energie, timpul şi de a obţine maximul de plăcere.