În copilărie fiecare din noi am avut „viteazul grupului”. Acel băiat de regulă care spunea mereu cât a ridicat, pe cine a bătut, cât de curajos este, ce performanțe a obținut și alte detalii impresionante. Așa a fost și în copilăria mea. Unul din vitejii grupului se lăuda mereu cu cât de curajos este și câte poate face. Cu timpul ne-am obișnuit cu vitejia lui nedovedită faptic, așa că devenise un fel de gardian al grupului chiar dacă nu avea încă de cine să ne apere.
Într-un an a fost mare tărăboi în sat cu venirea circului. Odată cu el au venit și oameni din alte sate și lucrătorii de la circ, așadar spectrul era mai larg și normal că era nevoie de „protecție”. Întâmplarea face ca într-o seară târziu, „pe șanț” unde ne jucam noi să apară un grup recalcitrant de băietani aburiți de alcool. Noi, care eram obișnuiți deja cu performanțele „gardianului” nostru i-am sfătuit să nu se ia de noi că îl punem pe „gardian” pe ei și nu or ști pe unde să-și scoată cămașa, așa de rău e. Problema mare era că, uitându-ne după el, nu era de găsit. Gardianul s-a speriat mai tare decât noi și a șters-o pe furiș cât negociam noi cu vitejii aceia.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.