Când eram copilandru, părinții mei erau foarte prudenți cu ceea ce se întâmpla cu mine după lăsarea serii. Nu am fost limitat ca și copil prea tare, dar când era seară, aveam voie cel mult pe tăpșanul din fața casei, nu se admitea să te știe retras undeva izolat cu careva, mai ales când eram la vârsta adolescenței. Nu doar ai mei erau așa, toţi erau prudenți cu flăcăii sau fetele lor. Când eram mici, eram păziți în felul acesta de pericole de un anumit fel, când ne măream, eram păziți de pericolul unor relații „alunecoase” și alte pericole specifice vârstei. În plus, datorită muncilor de la țară, nu puteam sta peste o anumită oră, nu aveam cum, dimineața nu exista milă pentru noi, așa că, seara „închinam steagul”, cu tot cheful nostru de joacă.