E fascinant să înveţi să priveşti în tine. În tine ca şi în mine e un domeniu imens de vast şi totodată surprinzător. Cei mai mulţi clienţi cărora le spun despre copilul din ei sunt surprinşi şi îl neagă însă după un timp reuşesc să îl identifice atât de clar încât nu mai pot ignora prezenţa sa. Astăzi vreau să scriu puţin despre acest copil din fiecare.
Cum şi de unde apare acest copil în interior?
Ei bine… el a fost acolo dintotdeauna. Copilăria este o perioadă frumoasă a vieţii şi ar trebui trăită în dragoste, protecţie, respect şi iubire necondiţionată şi echilibrată din partea ambilor părinţi. Din păcate acest mediu ideal nu durează prea mult, la unii nu durează deloc. Aşa că începe un proces de „separare” în sensul că acea persoană se dezvoltă după regulile şi în ritmul impus de mediul social iar copilul cel cu vise, joacă, năzuinţe, naivitate, nevoi afective mai ales rămâne undeva să-i zicem estompat. El nu pleacă niciodată de acolo. Chiar dacă viaţa ne obligă să ne maturizăm nu înseamnă că acele dorinţe, năziunţe, temeri, frici ale copilăriei se dizolvă. Ele vor rămâne în noi toată viaţa.
Unele indicii care ne-ar putea ajuta. Celor mai mulţi bărbaţi adulţi le place să fie mângâiaţi pe creştet de soţiile lor precum o făceau mamele (sau ar fi trebuit să o facă). Celor mai multe dintre femei le face mare plăcere să te joci cu părul lor şi să îl împleteşti de exemplu. Destul de mulţi adulţi, mai ales bărbaţi găsesc atrăgătoare desenele animate şi la 45 de ani. Multe femei nu îşi pot înfrâna dorinţa pentru dulciuri chiar dacă le face rău la silueta la care ţin aşa de mult. Şi exemple sunt tone. Ajungem la bătrâneţe şi copilul din noi încă ne influenţează cele mai multe din decizii.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.