Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” Psalmi 122:1
Da, ştiu că frige dar mă risc să pun mâna şi pe subiectul acesta. În timpuri mai vechi mersul la biserică era o mare bucurie pentru oameni şi chiar pentru copii. Se pregăteau, se spălau, se îmbrăcau cu ce aveau mai bun, porneau din timp ca să ajungă, aveau respect faţă de biserică, faţă de preoţi sau păstori, ascultau cu atenţie şi plecau acasă liniştiţi cu o lecţie în minte. Acum lucrurile stau puţin diferit. Nu trăiesc în trecut ci fac doar o comparaţie.
Nu ştiu alţii cum sunt dar eu mă văd pe mine (şi nu sunt singur se pare) că vine plictiseala de multe ori la biserică peste mine, da ştiu o să gândiţi că ce păcătos sunt dar asta nu mă împiedică să fiu sincer. De regulă dacă nu am nimic de făcut în programul acela mi se pare că trişez. Mă simt ok dacă am de lucru cu sunetul, cu proiectia, de aranjat ceva, chiar şi un mesaj (după care nu mă dau în vânt) e de preferat „statului degeaba”. Mă plictisesc de moarte mesajele fără substanţă, mesajele făcute la viteză sau „nefăcute”. Mă stăpânesc cu greu să nu casc la mesaje lungi şi făcute doar ca să umple timpul. Problema mare e că mă plictisesc uneori şi fără motiv şi bineînţeles că mi-am pus întrebări de ce este aşa.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.