Așa cum scriam ieri, consider că privarea de mâncare într-o zi pusă deoparte pentru Dumnezeu este nu un chin, nu o pedeapsă a corpului, nu o disciplinare ci o acțiune care ajută, chiar dacă corpul are de îndurat o abatere de la ceea ce el consideră a fi normal.
Postirea centrată pe privarea de mâncare e mai degrabă prostire, dacă doar atât am realizat postind e inutil. La fel și postul ținut pentru palmares, cel ținut de ochii altora, cel ținut pentru a scăpa de sexul cu soțul și altele. Să nu ne înșelăm singuri, acesta nu este post. E vital „să-l ținem” ca la carte. Biblia ne spune clar cum trebuie să postim și așa ar trebui să procedăm dacă vrem să aibă vreo eficiență. Postul în care elementul central si unic e privarea de mâncare e inutil, ba chiar dăunător fizic și spiritual.