Vreau să te întreb azi: Când ai stat ultima oară cu o oglindă în faţă mai mult de două minute ca să te uiţi la tine? Şi nu mă refer la privitul la păr, buze, sprâncene, coşuri, riduri ci la tine în ochi vreau să priveşti. E interesant exerciţiul şi foarte mulţi din cei cărora le cer refuză să îl facă sau îl fac cu mare greutate. Poţi încerca şi tu să vezi senzaţia.
E un exerciţiu simplu dar „grăitor”. A privi în tine însă, înseamnă mult mai mult. De fapt, e un teren care de cele mai multe ori preferăm să îl ocolim şi maturitatea şi echilibrul apar la cei care reuşesc să se uite corect în ei înşişi. De fapt, e un principiu biblic, Scriptura ne spune să ne vedem mai bine noi starea decât să fim atenţi la a altora. Biblia ne cheamă deseori la introspecţie pentru că Dumnezeu cunoaşte tendinţa noastră de a privi mult mai uşor şi lejer la alţii.
A privi în tine este o deprindere care aduce multe beneficii dar rămân la convingerea că pentru cei mai mulţi dintre oameni e foarte greu, cel puţin începutul. Privitul în interior, sau obiceiul privitului în interior, scoate la iveală cine eşti cu adevărat. Îl scoate la iveală pe acel om ascuns în spatele zâmbetelor, al politeţurilor, al durităţii, al religiei. Privitul în interior presupune înlăturarea rând pe rând a măştilor folosite în relaţia cu alţii. Presupune chiar trecerea de zidul amăgirii personale că suntem ceva ce în realitate nu am ajuns să fim.