Ca oricare dintre voi am meditat la vremea bilanțului asupra vieții mele, a familiei mele dar și asupra cadrului mai extins al vieții sociale în timpurile prezente. Mi-a venit în minte remarca transmisă de Dumnezeu prin prorocul Ieremia poporului său: Ți-am vorbit când îți mergea bine; dar tu ziceai: „Nu pot s-ascult!”
La noi în sat, când cineva acționa riscant deși nu era cazul, obișnuiam să îl întrebăm „ti s-a urât cu binele?” era o încercare de a îi atrage atenția că se poate termina rău de tot, că se poate prin acea acțiune pune capăt liniștii sau sănătății sau bunăstării sale. Ei bine, de multe ori am comis-o și ei ca adolescent. O dată mi s-a urât cu binele și i-am tras scaunul tatei în timpul rugăciunii de la masă iar când s-a așezat la loc a ajuns de la masă la sobă. Nu am apucat să nimeresc ușa, că din căzătură a și înșfăcat mătura și până să ies aveam deja două cozi de mătură încasate, pe celelalte două le-am încasat până să ies pe poartă spre școală. Tata se supăra foarte greu, dar atunci a fost una din puținele situații. Era totul foarte bine iar mie mi se urâse cu binele…