Ştiu că este greu de acceptat de către mulţi oameni că am avea datoria să avem respect faţă de autorităţi însă este o afirmaţie cu suport biblic. Aş vrea în dimineaţa asta să medităm puţin la ce se poate schimba la acest capitol în viaţa noastră pentru a fi asemănători cu Hristos în lumea aceasta.
Lipsa de respect faţă de autorităţi este foarte vizibilă. De la eliminarea formulelor de politeţe până la folosirea poreclelor, a injuriilor, caricaturi şi chiar folosirea de vorbe grele oamenii dau dovadă de lipsă de respect faţă de „cei înălţaţi în dregătorii” şi din păcate creştinii nu se evidenţiază ca fiind diferiţi. Singurul aspect care îi avantajează cumva este că nu înjură probabil.
Cred că niciodată nu ne-am permis mai multă lipsă de respect faţă de liderii care ne conduc şi asta ne costă foarte mult. Asta o văd copiii noştri şi le va fi principiu de viaţă. Asta este şi o încălcare a recomandărilor Bibliei care ne spune să cinstim pe cei înălţaţi în dregătorii. Nu numai că nu îi cinstim, nici măcar nu mai suntem neutri, efectiv ajungem să ne asemănăm cu cei din jurul nostru în gândire şi vorbe şi asta nu e tocmai bine.
Dar stai domnule că nu merită!
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.