Încep azi o nouă serie de meditări pornite din zbaterile inimii mele în încercarea de a trăi o viaţă de credincios autentic în privinţa relaţiei mele cu Dumnezeu şi în privinţa relaţiei mele cu oamenii din jur fie că sunt ei apropiaţi (rudenii, colegi, fraţi şi surori) fie că nu sunt din cercul apropiat. Orice om credincios are dorinţa aceasta de a „trăi în pace cu toţi oamenii” dar şi una mai profundă, mai divină „să iubească pe aproapele său”. În acest context se impune o anumită atitudine de respect a credinciosului faţă de anumite persoane dar nu numai. Respectul este datorat şi faţă de anumite instituţii, porunci, legi, faţă de anumiţi conducători, faţă de anumite stări de fapt. Asta face să nu pot epuiza într-o singură scriere ceea ce mintea mea vrea să clarifice.
Respectul este definit ca fiind „Atitudine sau sentiment de stimă, de considerație sau de prețuire deosebită față de cineva sau de ceva” însă cred că definirea nu este una destul de cuprinzătoare deşi surprinde esenţialul. Cred că respectul include şi o doză de înţelepciune fără de care un om nu ştie să respecte valori, nu reuşeşte să facă diferenţe. Mai mult, respectul include şi o componentă culturală. Altfel nu se explică de ce unele instituţii erau demne de respect în trecut, cum ar fi instituţia căsătoriei, şi acum nu mai sunt „demne” de un respect aşa de mare.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.