Joia trecută când am ieşit de la lucru am avut poarte de un moment de retrăire a senzaţiilor din copilărie. Undeva în zona gării cineva făcuse curat prin grădină şi a dat foc la resturile de vegetaţie uscată iar acel fum s-a împrăştiat în toată zona şi mi-a adus aminte de copilărie. Curăţenia de primăvară era obligatorie la noi în sat şi mai ales partea cu aranjat iarba din faţa proprietăţilor, văruitul copacilor, al ţăruşilor de pe marginea drumului, al capetelor de pod arderea vegetaţiei uscate etc.
Primăvara era un timp al curăţeniei şi sătenii de la noi erau preocupaţi de a se ridica toţi la un nivel înalt, pentru că era un fel de mândrie să ţii pasul cu ăl mai gospodar din sat. Asta făcea ca indiferent cum arăta casa măcar var proaspăt să primească. Uneori varul se dădea chiar dacă era riscul să pice o bucată de perete. Aşa se făcea că de la mic la mare oamenii ieşeau la făcut curat în sat. Întotdeauna mi-a plăcut cum arăta şi cum mirosea satul imediat după marea curăţenie dar niciodată nu mi-a plăcut starea sufletească a oamenilor la sărbătoarea de Paşte.