Apoi s-a dus la izvorul apelor, şi a aruncat sare în el şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.” Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul. 2 Regi 2:21 – 22
Probabil că nu sunt singurul care încearcă să îşi controleze gura, faptele, gândurile, instinctele. Cel puţin oamenii religioşi vor încerca pe tot parcursul vieţii să îşi controleze „ieşirile” adică pornirile fireşti prin care cei din jurul lor să vadă altceva decât evlavie. Ne place să ne afişăm „buni creştini” şi mai mult decât atât, ne place să îl ascultăm şi pe Dumnezeu deci să nu se vadă în viaţa noastră fapte sau vorbe fireşti. Nu ştiu dacă există oameni religioşi care să nu îşi înfrâneze deloc limba deşi sunt unii care izbucnesc adesea.
Eu fac parte din acei oameni care încearcă să controleze cât de bine se poate ceea ce transmit altora şi pentru a avea o imagine bună în ochii lor, recunosc asta, dar şi pentru a nu fi pentru ei o pricină de poticnire sau disconfort. De exemplu dacă sunt supărat foarte foarte rar se întâmplă să îmi arăt supărarea. Dacă sunt nervos mă stăpânesc aproape de perfecţiune, doar cei foarte cunoscuţi mai pot citi câte ceva. E oarecum „normal” să nu dai drumul gurii când vine potopul, să nu acţionezi la mânie când fierbe sângele în tine, e normal pentru mine, dar ştiu persoane care spun că acestea trebuiesc rezolvate pe loc. Orice amânare face rău la ambele persoane din relaţia tensionată. Rămân totuşi la opinia mea şi mă voi înfrâna .