Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Fapte 12:22
Viaţa noastră de credinţă este una foarte complexă şi aşa cum spunea Romulus ieri, e nevoie de o bună sau foarte bună cunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu pentru a putea deosebi Glasul Domnului de glasul omului. Mai mult, cred că proorociile vor rămâne un teren sensibil în care se pot produce derapaje foarte uşor. Cele mai multe dintre ele din dorinţa firească a unora, de a poza cu o astfel de diplomă în mână. Totuşi, indiferent de omul care prooroceşte unitatea de măsură, etalonul, este acelaşi, Cuvântul lui Dumnezeu.
Scriam ieri câteva lucruri importante în evaluarea unui mesaj cu pretenţii de „mesaj de la Domnul” şi am meditat şi am frământat ieri în mintea mea aspectul acesta. La biserica în care slujesc întâlnesc un fenomen interesant care până mai ieri se numea „Fenomenul OTV” varianta pocăită. Adică, acolo dimineaţa se difuza un mesaj creştin în cadrul unei emisiuni dacă nu mă înşel, şi veneau oamenii la biserică fascinaţi efectiv de predicatorii respectivi. Cuvântul era şi el important, dar omul acela… era „super-tare”. Un alt fenomen observat chiar în viaţa mea este cel al norodului despre care vorbeşte Scriptura în versetul citat la început. Când vine un predicator „de mare calibru” noi oamenii ne topim de tot. Nu îi invidiez pe aceşti oameni dar m-am surprins pe mine că de foarte multe ori când am ascultat „coloşi” am admirat mai mult omul, flerul, stilul, modul de a vorbi, fluenţa, curajul, verticalitatea etc, etc şi am plecat acasă fascinat şi repetând într-una, „Ăsta da predicator, de unul din ăsta avem nevoie!”