Am de toate dar nu sunt fericit

Probabil am mai scris puţin despre subiectul acesta dar este aşa de vast încât s-ar putea scrie încă mii de volume în plus la ce s-a scris deja. Paul, stătea aruncat pe canapeaua din cabinetul de consiliere şi privea tavanul de parcă putea vedea dincolo de el. Vorbea încet, cu voce stinsă, fără pic de vlagă în el. Primele lui cuvinte au fost: „Pur şi simplu  nu mai vreau să trăiesc”, a urmat o pauză lungă după care a continuat „am tot ce mi-am dorit, am sănătate, relaţii, bani, tehnică, maşini, sunt apreciat, am studii înalte, am o relaţie cu Dumnezeu dar pur şi simplu devin din ce în ce mai trist, mai deprimat şi gândul inutilităţii, zădărniciei şi al nefericirii mă urmăresc la fiecare pas.”

Clienţi ca Paul trec destui prin cabinetele de consiliere şi sunt tipul de clienţi la care „te chinui” efectiv să găseşti o cauză a nefericirii lor sau mai degrabă a lipsei lor de sensibilitate faţă de fericirea pentru care alţii s-ar bucura dacă ar fi în viaţa lor. Ei nu sunt neapărat toţi oameni cu de toate dar în general au cam tot ce alţii îşi doresc pentru a se considera fericiţi. De fapt, cred că şi ei la un moment dat şi-au dorit să ajungă la acea stare în căutarea fericirii şi când au ajuns să deţină ceea ce şi-au dorit şi au experimentat tot nefericire au intrat în depresii. Genul acesta de depresii sunt devastatoare şi foarte greu de abordat în terapie.

De ce intră oamenii „care nu au motive” în depresii şi de ce cochetează ei cu suicidul e greu de identificat cu precizie dar am identificat cele mai frecvente cauzalităţi cu care clienţii au venit la mine. Iată câteva din ele:

Citește mai mult

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.