„Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” Efeseni. 4:29
Cu siguranţă ai fost vorbit de rău ca şi mine şi cunoşti ce s-a declanşat în tine la auzul acelei vorbiri de rău. E foarte intensă trăirea sentimentelor atunci când descoperi că ai fost vorbit de rău. Fie că e vorba de violenţă în vorbire, fie că au fost folosite cuvinte dulci, fie că s-au trâmbiţat în gura mare, fie că au circulat pe dedesubt în şoaptă vorbirea de rău ţi-a făcut rău. Nimănui nu îi place să fie vorbit de rău chiar dacă uneori chiar noi le dăm motive celor din jur să o facă. Nici atunci când am greşit grosolan nu ne place „să ne auzim vorbe”.
Dar, nu doar că am fost vorbiţi de rău, ci şi noi am vorbit la un moment dat pe alţii de rău. Solomon spune. „Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.” Am făcut şi noi asemenea fapte, sau, cel puţin eu. De aceea şi din postura asta cunoaştem senzaţiile. Inima care bate cu putere, un soi de bucurie amestecată cu teamă, bucurie că deţinem un secret extraordinar, teamă că se va auzi de la cine a pornit. Apoi stres, dacă se va şti, dacă se va afla cine a fost cel de la care s-a auzit. Nu de fiecare dată cei vorbiţi de rău ne sunt duşmani şi nu am dori să ne stricăm relaţiile dar senzaţia aceea unică ne împinge să riscăm.