Privesc mirat şi resemnat la ce a devenit această „sărbătoare” pentru poporul român şi mă îngrozeşte definirea de „popor creştin”. Dacă „poporul creştin” serbează în acest fel, dacă ne simţim bine imitând demoni, vrăjitoare, monştri, duhuri şi alte urâţenii, atunci nu vreau un astfel de creştinism. Nu vreau un creştinism care e înspăimântător, diavolesc, prost, tâmpit, fraier, credul şi schimbător. Un astfel de creştinism nu doresc nimănui. Dacă acesta e creştinismul românesc, eu nu fac parte cu siguranţă din el. Unde e frica de Dumnezeu? Unde e ascultarea de Scriptură? Unde e evlavia? S-au dus, le-am lepădat?
Am ajuns să organizăm procesiuni şi marşuri în oraşe. Am ajuns să petrecem cu ocazia acestei sărbători. Am ajuns să considerăm încuiaţi la cap pe cei ce nu „gustă” sărbătoarea. Am ajuns să ne pictăm copiii cu feţe de demoni şi vampiri, am ajuns să îi pângărim în cinstea „plăcerii noastre”, îi aducem jertă acestei sărbători fără să medităm un pic la consecinţele acţiunilor noastre. Nu luăm deloc în calcul că ar putea fi necurate sărbătorile astea? Nu facem deloc legătura cu ziua morţilor şi ocultismul acestei zile. Nu realizăm ce încărcătură spirituală are această sărbătoare.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.