Ţi s-a urât cu binele?

Pământul îşi dă roadele; Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne binecuvântează, Dumnezeu ne binecuvântează, şi toate marginile pământului se tem de El. Psalmi 67:6 -7

Duminică seara meditam la unele discuţii avute în acea zi cu o persoană nemulţumită şi am descoperit că este foarte uşor să ajungi nemulţumit şi asta nici măcar nu contează de câţi bani ai în cont măcar. E o ironie a sorţii să ai sănătate, bani, avuţii, soţie, copii sănătoşi şi influenţă şi totuşi să nu ai mulţumire de ele ci să trăieşti tot încruntat şi nervos. Să te lupţi din răsputeri să aduni avuţie cu convingerea că aceasta îţi va aduce bucurie şi să aduni ce ai planificat şi să nu fii bucuros, apoi să dublezi sumele si tot să nu fii bucuros, apoi să triplezi sumele şi tot să nu fii bucuros.

Persoana cu care am discutat spunea că singura urmă de bucurie este când este „fericit” de alţii că are şi aceea era doar o umbră mică de culoare într-o viaţă fadă şi anostă. Ce ciudat… să ai tot ce alţii cred că îţi aduce fericire şi să nu fii fericit…

Mă gândesc la câte ocazii de a ne bucura avem şi le dăm cu piciorul, cu alte cuvinte ni s-a urât cu binele. Credem o minciună şi nu mai putem să ne bucurăm de binecuvântările pe care Dumnezeu ni le dă. Din cauză că vrem tot mai mult şi mai mult nu putem vedea ceea ce Dumnezeu a turnat deja din belşug în viaţa noastră. Dăm dovadă de o infantilitate şi de o imaturitate de speriat. Vi se pare cunoascut scenariul în care un copil are un „morman” de jucării dar este „botos” că nu are una anume? Eu cunosc scenariul, aproape un sac de piese de lego şi totuşi dacă nu e nava cutare nu mai e bucurie, nu mai e fericire, nu mai e nimic, celelalte sunt zero, nimic nu mai contează.

Aşa facem şi noi de multe ori. Stăm pe un „morman” de binecuvântare şi ne uităm tot la alta în loc să savurăm ce avem deja. Vă amintiţi de poporul Israel prin pustie? Binecuvântarea lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă se arăta iar şi totuşi au cârtit, au văzut minunile prin care Dumnezeu i-a scos din Egipt şi totuşi erau nemulţumiţi.

De ce oare noi oamenii suntem aşa de greu „mulţumibili”? De ce suntem aşa de greu de fericit? Luptăm multă vreme pentru un lucru care credem că ne-ar aduce fericire şi când îl avem nu putem să ne bucurăm de el, să savurăm bucuria oferită că deja ştacheta este ridicată şi ne dorim altceva. Acel altceva umbreşte, înnegreşte aspectul anterior care trebuia să ne mulţumească. De drept avem în noi un virus şi cam asta ar fie explicaţia, totul este virusat şi asta încă de la naştere. Cel ce ne-a virusat a fost tot un nemulţumit, ajunsese pe o poziţie înaltă, foarte înaltă şi nemulţumirea l-a aruncat în adânc. Oooo de câte ori nemulţumirea nu ne aruncă în adâncurile tristeţii şi depresiei!

Să ajungi să te bucuri de ce ai cred că este cea mai mare binecuvântare după aceea de a-l avea pe Isus ca mântuitor şi condiţionată de aceasta. Am văzut oameni care au cam de toate şi nu au pace şi fericire şi mulţumire dar am văzut şi oameni care nu au mai nimic şi totuşi pacea, mulţumirea şi fericirea lor sunt vizibile, molipsitoare, motivatoare. Am văzut oameni simpli şi foarte bucuroşi, am văzut copii săraci super încântaţi că se pot juca cu nişte crengi de copac.

O dacă am înţelege cât bine ne-a făcut Dumnezeu! Dacă am înţelege de câte lucruri ne putem bucura! Dacă am înţelege toate binecuvântările pe care o avem şi să ajungem să le apreciem! Dacă ne-am putea bucura de sănătatea pe care o avem, de mâncarea pe care o mâncăm, de soţul/soţia noastră, de copiii noştri, de părinţi, de munca pe care o facem, de biserica în care mergem, de florile pe care le vedem, de faptul că putem mirosi sau auzi, de soare şi lună, de oameni sinceri, de prietenii vechi, de hainele pe care le îmbrăcăm… oooo şi câte binecuvântări nu avem… dar ni s-a urât cu binele pe care îl avem, vrem mereu mai mult şi mai mult fără să realizăm că acest mai mult este o cursă fără nici o finalitate în fericire.

Dragul meu uită-te le binecuvăntările lui Dumnezeu şi fii conştient de valoarea lor. Poate până acum ai dorit tot mai mult şi mai mult, poate pretenţiile ţi-au crescut în fiecare zi dar astăzi uită-te la ce ai deja, uită-te la ce ai primit deja şi bucură-te, nu da cu piciorul aspectelor bune din viaţa ta, caută să te bucuri de ele şi dacă înveţi asta Dumnezeu va da şi altele mai mari.

Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.

Mulţămiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.”