Cât mai valorează iertarea?

„Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cinzeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, deci, care din ei îl va iubi mai mult?” Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” Isus i-a zis: „Drept ai judecat.” Luca 7:41 – 43

Când vine momentu pentru primirea pedepsei, aproape fiecare om care se află în faţa sa imploră iertare. Când vine momentul plăţii pentru fărădelege sau păcate oamenii cer iertare, când vine momentul apariţiei consecinţelor faptelor noastre ne dorim să beneficiem de iertare, am face orice atunci ca sa fim iertaţi, am da orice ca să reparăm greşeala anterioară, am da orice ca să nu mai apară consecinţele păcatului şi să trebuiască să le suportăm.

Îmi amintesc de când eram copil că ştiam destul de clar care lucruri nu am voie să le fac şi care ar fi consecinţele pentru faptele mele şi totuşi unele le făceam deşi nu aveam voie. Când venea momentul „notei de plată” imploram iertare, urlam, ţipam doar, doar voi impresiona prin părerea mea de rău pe mama sau pe tata ca să nu mai trebuiască să primesc pedepsa pentru fapta mea. Uneori mergea, reuşeam dar de cele mai multe ori nu. Ei bine când reuşeam să evit o bătaie stăteam cuminte 2 săptamâni fără să mai supăr pe părinţi că tocmai mă iertaseră apoi încet-încet reveneam la un comportament „normal”.

Vă redau un comportament surprind de Creangă în Amintiri din copilărie care mă descrie cumva şi pe mine:

Și, scurtă vorbă, văzând că m-am pus rău cu mama, îi juruiesc eu că ce-am făcut n-oi mai face. Apoi umblu tot cu binișorul pe lângă dânsa și nu ies din cuvântul ei afară nici cu fapta, nici cu vorba, căci: „Vorba dulce mult aduce„; la trebi-s hărnicuț cât se poate: derdicam și măturam prin casă ca o fată mare, de n-avea mama grijă când se ducea undeva. Și-ntr-o zi o văd că mă sărută și-mi zice cu blândețe:

– Dumnezeu să te înzilească, Ionică, dragul mamei, și să-ți dea de toate darurile sale cele bogate dacă te-i purta cum văd că te porți de-o bucată de vreme încoace!

Atunci eu, pe loc am început a plânge, și bucuria mea n-a fost proastă. Și mai multă mustrare am simțit în cugetul meu decât oricând. Și de m-ar fi bătut mama cu toate gardurile și de m-ar fi izgonit de la casă ca pe un străin, tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci când m-a luat cu binișorul. Și să nu credeți că nu mi-am ținut cuvântul de joi pănă mai de-apoi, pentru că așa am fost eu, răbdător și statornic la vorbă în felul meu. Și nu că mă laud, căci lauda-i față: prin somn nu ceream demâncare; dacă mă sculam, nu mai așteptam să-mi dea alții; și când era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă.

Cam aşa eram şi eu şi dacă nu înţelegeţi contextul bine citiţi „La scăldat” de Ion Creangă. Noi, adică eu si fratemiu am trăit experienţe de genul lui Creangă multe că doar Siretul era colea, în spatele casei iar mama de multe ori ne „pescuia” din apă zbârciţi şi lihniţi de foame. Nu ne-a luat hainele niciodată dar am încasat-o de mai multe ori.

Spuneam că oamenii ar vrea să fie iertaţi. Nu ne place să plătim cu ceva dureros, cu ceva neplăcut. Ne place să avem parte de milă şi har, ne place să fim iertaţi.

Problema apare la preţul iertării. De obicei nu preţuim sau preţuim foarte puţin lucrurile ieftine. Cele care costă mult au parte de mai multă grijă din partea noastră. Dacă cumpărăm haine de la second-hand ieftine, la kilogram, nu vom avea o grijă deosebită de ele, vom putea lua altele dacă se pătează iremediabil. Dacă în schimb cumpărăm o haină „de firmă” că tot se poartă acum purtarea noastră este alta. Dacă plouă afară nu o îmbrăcăm, dacă ne ducem la muncă luăm din alea nepreţioase pe noi, avem grijă de hainele acelea şi unii duc grija asta la extreme că merg ciudat pe stradă de parcă ar vrea nici să nu le îndoaie. Ceva preţios va fi mult mai îngrijit de noi decât ceva ieftin.

Aşa e că dacă vă iertaţi copiii de mai multe ori ajung ca si mine şi ca şi ai mei să se comporte de parcă e normal să fii iertat? Oamenii dacă sunt scutiţi de pedeapsă ajung să creadă că nu costă nimic iertarea sau că e foarte ieftină. Şi totuşi iertarea costă pe cineva, orice păcat sau faptă rea aduce o pagubă pe care cel căruia îi greşim o suportă sau noi o vom plăti. Adeseori cu toată pedeapsa paguba nu se poate acoperi cum e şi cu paguba produsă de păcat lui Dumnezeu. Dacă sparge copilul un pahar e pagubă poate fi plătită de el? Dar dacă îl pedepsiţi? Nu, pedepsa e corectivă, pentru că în repetate rânduri i s-a spus să nu se joace cu mingea în bucătărie şi nu a ascultat şi trebuie să fie conştientizat de gravitatea a ceea ce face.

Dragilor am senzaţia că iertarea a devenit un lucru ieftin pentru mulţi oameni. Credem că ni se cuvine, că suntem îndreptăţiţi să fim iertaţi, credem că putem face orice că doar Dumnezeu e bun şi îndurător şi iartă. Unii oameni (din păcate şi eu uneori) iau harul lui Dumnezeu ca pe ceva ce li se cuvine. Cred că o simplă rugăciune seara sau duminica la biserică face pe Dumnezeu să zică: „Asta e, şmecheraş mic ce eşti, te iert că m-am scăpat şi am zis că îţi dau har” Îl credem prea des pe Dumnezeu Mamiţica sau Mama-Mare din operele lui Caragiale care îl mângâie pe cap pe copilul neastâmpărat şi îl iartă de toate prostiile idioate făcute.

Citam la începutul meditaţiei de astăzi despre cei doi datornici dar acum, în zilele noastre cred că situaţia e puţin diferită. Cel căruia i s-ar ierta mai mult s-ar crede mai deştept, mai descurcăreţ s-ar mândri chiar. Societatea a ajuns atât de grav afectată de păcat încât dacă faci un bine cuiva eşti considerat „fraier” iar dacă reuşeşti să păcăleşti pe cineva să nu mai dai datoria pe care o ai sau să îl furi eşti considerat descurcăreţ, deştept.

Mai are vreun preţ iertarea astăzi? Mai preţuiesc oamenii iertarea pe care le-o acordă ceilalţi? Dar iertarea acordată prin Domnul Isus mai preţuieşte ceva? Doamne fereşte-mă să cad în extrema asta şi te rog iartă-mă că de atâtea ori am luat jertfa Ta „ca pe un lucru de apucat” dă-mi puterea şi înţelepciunea să ştiu să preţuiesc iertarea oamenilor dar mai ales şi mai presus iertarea pe care Tu mi-a dat-o prin sângele Doca de atâteamnului Isus.

Costache Ioanid surprinde bine de tot aspectul acesta:

Cum ai lasat sa se-ofileasca floarea?
Cum ai pierdut cununa cea de sus?
Cum poti pata cu pasi murdari cararea?
Cat pretuieste-n ochii tai iertarea?
Cat pretuieste Jertfa lui Isus?

De dragul tau, infiorand Calvarul,
Isus pe cruce mainile Si-a pus.
Cum poti uita cum a sorbit paharul?
Cat pretuiesc in ochii tai amarul
si lacrima din ochii lui Isus?

Ce fericit erai cand izbavirea
un cer de primavara ti-a adus!
Dar unde-i pacea si neprihanirea?
Cat pretuiesc in ochii tai iubirea
si dulcea-mbratisare-a lui Isus?

Nu vezi pe dealuri cum se-nalta zorii?
Nu te gandesti cu cine vei fi dus?
Vai, iata ziua cand nepasatorii,
toti cei ce-au supt din cupele Gomorii,
vor sti cat pretuieste-n veci Isus!