Când nimic nu mai poate fi adăugat

Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec. Evrei 5:9

„Răsfoiam” ieri internetul să văd ce se mai scrie despre moartea şi învierea Domnului Isus. E plin internetul de tot felul de scenete, marşuri, meditaţii, predici, eseuri, SMS-uri, poze care de care mai amestecate şi mai scrise, cântări,  comentarii şi urări copiate şi date mai departe. Bisericile sunt ornate frumos, pot participa la un top al celor mai frumos amenajate. Programele sunt aproape de perfecţiune şi coregrafia la unele te lasă cu gura căscată. Omeneşte s-a cam spus tot ce poate fi spus. Nu ştiu ce ar mai putea fi spus despre evenimentul acesta şi să nu fi fost spus deja.

Mi se pare că din dorinţa de a inventa şi de a fi unici am depăşit unele bariere ale închipuirilor şi scenarizărilor ajustând în plus ceea ce s-a întâmplat. Se adaugă tot felul de discuţii închipuite, se adaugă variante moderne se dramatizează din punct de vedere omenesc, dă foarte uşor în teatru, lacrimi false, sânge fals, Hristoşi falşi, cruci false, spini falşi, ucenici falşi, răstigniri false. Toate acestea se întâmplă că oamenii încearcă fie să înfrumuseţeze ceea ce a fost oribil şi crunt, fie că oamenii încearcă să dramatizeze omeneşte drama cerească.

În realitate ceea ce se întâmplă azi nu e neapărat spre slava lui Dumnezeu. Scenetele sunt un adevărat deliciu pentru părinţii mititeilor care le joacă şi care îi filmează cu telefonul mobil, drumul crucii „jucat de adulţi” e deliciul presei şi al reporterilor. Predicile şi slujbele din biserici sunt de multe ori încercarea slujitorilor de a impresiona încă odată şi dacă se poate să stoarcă lacrimi de mila lui Hristos sau un Aleluia chinuit sau mecanic spus de oameni care nu înţeleg jertfa Domnului Isus şi nici învierea Sa. Cântările corurilor se apropie de perfecţiune şi impresionează tare mai ales dacă au şi o costumaţie deosebită. În realitate cred că de multe ori ne zbatem să adăugăm ceva unde nu mai poate fi adăugat nimic.

Omeneşte cred că deja s-a cam făcut totul în ce priveşte sărbătoarea aceasta. S-a scris cam tot şi mult mai mult decât atât, s-au cântat deja toate cântările, s-au făcut toate scenetele, s-au vizionat toate variantele de filme despre moarte şi înviere, s-au spus mii de variante ale predicilor despre suferinţe şi inviere, s-au făcut şi toate exagerările disponibile, corurile au cântat tot ce există în repertorii despre aceasta, s-au epuizat şi lumânările, s-au rupt şi cruci prin cimitire, s-a adus o lumină de nu ştiu unde şi au plimbat-o cu avionul, toţi pastorii au făcut urări şi mesaje emoţionante, cântăreţii, artiştii şi autorităţile au lansat urări pa radio sau TV s-a făcut cam tot…. mai e nevoie doar de pocăinţă.

Din punct de vedere divin. S-a făcut tot. Tot ce era nevoie pentru ca oamenii să fie mântuiţi şi Dumnezeu să fie slăvit s-a petrecut deja. Nu mai putem adăuga sau scoate nimic. Era nevoie de o jertfă şi aceasta a fost adusă în persoana Domnului Isus. Era nevoie să ne arate Dumnezeu dragostea în limba noastră ca să o putem înţelege şi Domnul Isus a fost gata să asculte. Odată cu învierea toată lucrarea de mântuire a fost finalizată şi completă, perfectă. Nu mai poate fi adaugat nimic.

Ce e de făcut dacă nici omeneşte şi nici divin nu mai poate fi adăugat nimic? Când deja avem toate formele religiei împlinite, toate tradiţiile desfăşurate? Când tot ce se putea spune a fost spus prin toate căile de comunicare posibile?

Putem doar să acceptăm declaraţia şi dovada de dragoste a lui Dumnezeu şi să ne bucurăm de asta. Haideţi să simplificăm cât de mult se poate tradiţiile şi obiceiurile şi să privim doar spre această dragoste divină dovedită şi în simplitate să spunem doar: Hristos e viu! şi aceste vorbe să vibreze în interiorul nostru. Rostindu-le să ne amintim că prin El trăim şi noi şi am trecut de la moarte la viaţă, să ne amintim că prin dragostea Lui avem veşnicia asigurată.

Ce mai poate fi adăugat la asta? Mai este necesar şi altceva? Pentru mine nu. Poate eu sunt mai simplist dar îmi este de ajuns să ştiu că El a murit şi a înviat ca să mor şi să învii şi eu împreună cu El. Şi nu, nimic nu mai poate fi adăugat la asta. Deja s-a pus prea mult şi aproape nu se mai vede adevărul central al evenimentului. Aleg să scutur tot şi să rămân cu atât chiar dacă voi fi judecat pentru asta.

Hristos a înviat! asta spune tot.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Un comentariu la „Când nimic nu mai poate fi adăugat”

Lasă un comentariu