Cum să nu ne plictisim la biserică

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. Romani 12:2

 Scriam despre plictiseală în general aici iar aici despre plictiseala la biserică şi de biserică aşa că mă văd nevoit să scriu cum am putea scăpa de plictiseală (dacă se poate). E adevărat că stilul de viaţă pe care îl trăim este foarte bogat în excitanţi. Trăim „la cote maxime” din punctul acesta de vedere. Aproape tot în jurul nostru este creat parcă cu scopul de a ne face să ne simţim bine doar realitatea e alta. În reclame vedem o lume ideală, în filme, lumea şi viaţa sunt modificate în aşa fel încât să ne producă emoţii puternice şi să genereze dopamină. Mâncărurile au gusturi intense, băuturile sunt foarte dulci şi plăcute. Totul e creat „să ne simuleze starea de bine” dar această stare de bine nu e reală sau e reală dar nu este sănătoasă.

După ce ieşi din faţa televizorului sau calculatorului intri în realitate. Realitatea asta de obicei o vom vedea ca fiind „crudă”, nemiloasă, „naşpa”, „ţară de nimic”, „nu există perspective” şi multe alte complimente. E realitatea în care trăim mult mai jos de idealizările televizorului iar acest fapt face realitatea şi mai gri. După ce stăm la TV unde nivelul de dopamină este crescut la maxim într-un timp foarte scurt viaţa nu ne va mai satisface şi vom fi trişti, apatici, nemulţumiţi de nimic sau greu de mulţumit.

În realitate viaţa nu e chiar aşa cum o vedem noi după orele de TV. Avem totuşi pace în ţară, ne plouă la timp ca să crească plantele, avem drumuri şi străzi chiar dacă sunt cam sparte, avem sănătate în trupurile noastre, putem umbla, munci, iubi, alerga, simţi, mirosi. Avem oameni faini pe lângă noi, avem copii care ne aduc bucurii şi soţi/soţii care ne iubesc chiar dacă nu arată ca prezentatorii de la TV. Avem o bogăţie imensă în semenii noştri dar nu ştim că nu mai comunicăm cu ei. Cu toată critica adusă perioadei actuale, realitatea e, că nu s-a cumpărat niciodată mai mult ca acum, niciodată nu au fost mai multe magazine ca azi. Realitatea este că avem motive multe să ne bucurăm de viaţă şi ce oferă ea dar nu mai avem capacitatea să o facem pentru că am fost dresaţi cu stimuli puternici să credem că doar a avea, a poseda, a deţine aduce fericire.

Dacă consideri viaţa plictisitoare este semnalul că trebuie să stingi televizorul si calculatorul o vreme. Dacă biserica ţi se pare plictisitoare: aceeaşi soluţie. Nu ai cum altfel. Toate lucrurile îmi sunt îngăduite dar nu toate îmi sunt de folos spune Pavel şi continuă: toate lucrurile îmi sunt îngăduite dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine. În momentul în care un lucru pune stăpânire pe mine e problemă. Ei bine televizorul pune foarte uşor stăpânire pe noi. Un exemplu: cei care se uită la pornografie 3 săptămâni deja devin dependenţi. O astfel de dependenţă nu dă nici cocaina. Dependenţa de media se instalează foarte repede. Ne întoarcem la tv pentru că ne simţim bine, dau ştiri care ne stimulează interesul, dau muzică plăcută, filme care ne fac să ne simţim bine.

Primul pas pentru a scăpa de plictiseală este să opreşti televizorul şi calculatorul. Dă-le un timp limitat din zi şi nu poposi in faţa lor mai mult decât strictul necesar.

Pasul doi. Apropie-te mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu, acesta are capacitatea să vindece ceea ce televizorul a plantat rău în mintea ta dar trebuie tratament serios şi îndelungat. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia ci să vă transformaţi  prin înnoirea minţii voastre. Cuvântul este o candelă pentru picioarele noastre atunci când televizorul vrea „să ne ducă” să ne cârmuiască trebuie să avem lumină să mergem nu unde vrea el ci unde trebuie să mergem.

Pasul trei. Ieşi afară. Mişcare, acţiune, sport, natură acestea ne vor pune creierul la treabă iar. el este obişnuit să stea în repaus când televizorul varsă în el tot ce vrea. Atunci nu gândim ci doar primim. Avem nevoie de acţiune mentală nu de relaxare mentală. Trebuie să „punem mintea la contribuţie” cum spunea mama. O oră de muzică pe săptămână regenerează părţile „arse” de tv ale creierului. (nu ascultat muzică ci învăţat muzică)

Pasul patru. Caută relaţiile, vorbeşte cu oamenii, împrieteneşte-te în realitate nu pe facebook, mergi la acţiuni caritabile, la acţiuni sportive, mergi la biserică, mergi la plimbare sau la un meci. Leagă relaţii reale sănătoase. Relaţiile implică şi conversaţii reale. Conversaţiile reale pun creierul la treabă nu sunt ca cele virtuale.

Pasul cinci. Citeşte. Cititul pune creierul la acţiune, imaginaţia este benefică pentru mintea noastră. Când privim la film imaginaţia noastră moare dar când citim o carte aceasta pune „turbo” minţii noastre.

Pasul şase. Trăieşte. Viaţa în faţa televizorului şi calculatorului e pierdută nu e trăită. Bucură-te de o floare de mac crescută aiurea pe câmp, bucură-te de râsul colorat al unui copil, bucură-te de briza de vânt care îţi mângâie faţa, de mirosul de loralai, de oamenii pe care îi vezi, de condiţia în care eşti, de tot ceea ce ai. Trăieşte viaţa ta nu a lor, nu trăi viaţa personajelor, vedetelor. Nu trăi viaţa pe care ei ţi-o poruncesc trăieşte viaţa pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Cei mai mulţi regretă pe patul de moarte că nu au trăit viaţa, învaţă şi tu de la ei să nu te trezeşti că realizezi abia pe patul de moarte că nu ţi-ai trăit viaţa. Bucură-te, râzi, joacă-te, admiră, inspiră, miroase, sari, cântă, aleargă, oferă, ajută, munceşte, iubeşte, plângi, simte … trăieşte.

Există viaţă şi fără televizor şi calculator.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Un comentariu la „Cum să nu ne plictisim la biserică”

Lasă un comentariu