Doamne, ajută!

Doamne, ajută! Doamne, dă izbîndă! Psalmul 118:25

De când ne-am mutat în Mediaş am fost impresionaţi de salutul acesta aşa de răspândit pe aici: „Doamne, Ajută!” În zona din care venim noi nu l-am auzit decât în situaţii de excepţie dar aici era pe buzele tuturor. M-a dus inevitabil cu gândul la oameni credincioşi şi evlavioşi. Eram impresionat plăcut şi sunt încă.

Ieri după mesajul pe care l-am pregătit pentru slujire, despre munca celor din poporul Israel după moartea lui Iosua, pentru luarea în stăpânire şi cucerirea teritoriilor din Canaan, am fost întrebat şi despre ajutorul Lui Dumnezeu şi de ce acum nu mai ajută ca înainte. De ce înainte ajutorul lui Dumnezeu era aşa de evident şi palpabil şi acum e aşa de greu de definit? De ce ne rugăm de atâta vreme pentru locurile alea goale din biserică şi nu se ocupă? De ce ne rugăm pentru ploaie şi nu vine la timp? De ce ne rugăm pentru cei dragi şi nu se întorc la Dumnezeu? De ce ne rugăm pentru greşelile şi păcatele noastre şi nu suntem scăpaţi de ele? De ce răspunsul vine aşa de târziu dacă vine?

Meditam ieri seară la întrebările acestea şi am mai adăugat şi eu cîteva dar Dumnezeu mi-a răspuns unora din ele. Am descoperit că Dumnezeu nu se schimbă, El este acelaş ieri şi azi şi aşa va rămâne pentru totdeauna asta înseamnă că la noi este ceva problemă.

Prima problemă: Oamenii nu mai văd binecuvântarea. Trăim într-o lume a materialismului. Totul se traduce în a avea, a deţine fie că e vorba de bunuri, de renume, de succes, de reuşite vrem să posedăm, să avem, să deţinem. Asta înseamnă că de multe ori binecuvântările din viaţa noastră „le luăm” ca şi cum ar fi meritul nostru sau „le luăm” ca şi cum ni s-ar cuveni sau nu le vedem deloc pentru că le considerăm parte obligatorie a vieţii. De exemplu: credem că e absolut normal să avem pâine pe masă, să avem sănătate, să fim întregi la „bibilică”, să putem munci, să de-a pământul roade, să fie pace etc. Nu le mai vedem ca pe binecuvântarea lui Dumnezeu, credem că acestea vin la pachetul standard numit viaţă.

În realitate fiecare din cele enumerate şi multe altele sunt binecuvântarea şi îndurarea lui Dumnezeu peste noi şi conştientizăm asta abia după ce vreuna din ele nu mai este. Deci prima problemă este că oamenii nu mai văd aceste lucruri ca pe ajutor din parea lui Dumnezeu.

A doua problemă: Dumnezeu nu ajută pentru că cerem cu gând rău. Iacov 4:3  Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. Am devenit aşa de materialişti încât cererile noastre de multe ori sunt cu privire la plăcerile noastre, cu privire la succesul nostru sau cu privire la mândria noastră spirituală. Îmi amintesc de o glumiţă care spune că doi creştini se întâlnesc pe stradă şi unul din ei avea o bicicletă nouă tare frumoasă. Este întrebat: – De unde ai o bicicletă nouă şi aşa arătoasă? Acesta răspunde cu falsă evlavie: – Ei, la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile, m-am rugat şi Dumnezeu mi-a dat-o, e foarte simplu dacă ai credinţă. Primul: – Ei dacă tot e aşa de simplu dă-mi-o  mie şi tu roagă-te pentru alta că Dumnezeu sigur te va asculta.

Cu ce gânduri cerem? Gândesc totuşi că puţini din România trebuie să strige către Dumnezeu pentru pâinea de a doua zi pe masă, pentru o haină să nu mai tremure de frig, pentru un acoperiş deasupra capului ca să nu se mai vadă stelele noaptea. Pentru ce cerem Domnului? Cu ce gânduri?

A treia problemă: Avem  o perspectivă greşită. Mulţi dintre noi se roagă cu privire la diferite patimi sau ispite. Mulţi rostesc rugăciuni la Dumnezeu ca să scape de anumite obiceiuri păcătoase sau stări de păcat. Aud la consiliere dar şi în biserică des rugăciuni care sună cam aşa: Doamne pune un frâu gurii mele ca să nu mai păcătuiesc sau Doamne scapă-mă tu de minciună sau Doamne fă tu o minune să nu îmi mai placă alcoolul sau Doamne fă Tu ca să nu îmi mai placă pornografia, Doamne ajută-mă să nu mai urăsc etc. Nu zic că rugăciunile astea sunt greşite dar de cele mai multe ori sunt ca ale unui elev care n-a pus mâna deloc pe carte şi la examen se roagă: Doamne ajută-mă să ştiu, Doamne ajută-mă să iau examenul. L-ar ajuta Dumnezeu dar ce să-i amintească. Este ca şi cu rugăciunea scoţianului: Doamne ajută-mă să câştig la loto premiul cel mare. În fiecara săptămână se ruga dar numele lui nu se auzea strigat pe nicăieri. La un moment dat Dumnezeu îi spune: Dar totuşi cumpără măcar odată un bilet de loto.

Adesea cerem lui Dumnezeu ajutor fără ca noi să facem nici un pas în acea direcţie. Am vrea ca Dumnezeu să fie un fel de zână bună care să ne atingă cu o baghetă fermecată şi să ne schimbe fără ca noi să facem vreun efort de schimbare. Ei bine deşi Dumnezeu poate lucra astfel totuşi nu va face nimic împotriva voinţei noastre. Un „Doamne ajută” nu exprimă neapărat voinţa noastră, poate însemna şi lenea noastră şi nepăsarea noastră sau falsa evlavie. Poate fi un fel de a spune: Doamne dacă tot mă vrei altfel, fă bine şi schimbă-mă Tu, că eu n-am chef să depun efort.

De multe ori ajutorul lui Dumnezeu vine dar noi nu îl vedem şi de multe ori se întâmplă să nu vină pentru că cerem cu gânduri rele sau pentru că nu ne dorim cu adevărat acea schimbare nu facem nici un efort în afară de a ne mişca buzele, nu oprim calculatorul care ne oferă pornografie, nu oprim gura care turuie într-una, nu oprim cearta cu cei din casă ca să vadă că Dumnezeu ne stăpâneşte. Ei bine asta arată nu că nu putem ci că nu vrem cu adevărat.

Doamne ajută să ne dorim cu adevărat schimbarea vieţilor noastre şi avem garanţia din Cuvântul Tău că tu ne vei da puteri şi ne vei ajuta.

Doamne, ajută! Doamne, dă izbîndă!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.