Joi

Ştiam eu că joia nu mi-e cea mai reuşita zi din săptămână ba dimpotrivă, dar astăzi am primit confirmarea,  de parcă mai era nevoie.

Plecat de acasă cu bicla spre serviciu, nu ploua dar era închis de ploaie. După ceva vreme începe o „mocănească” mică şi îndesată. Nu-i nimic, zic eu, doar îţi place ploaia, dar dacă ar fi fost doar atât…. Maşinile care treceau pe lângă mine, parcă mergeau mai tare ca niciodată, sau mi se părea mie? În fine, dacă maşinile merg tare şi tu eşti cu bicicleta… te cam stropesc. Rectific, te stropesc  tare, te fac „fleaşcă” dar omul hotărât e hotărât şi dă-i pedale cu forţă şi voioşie, numa că bicicleta parcă se făcea tot mai grea şi era tot mai greu de urcat dealul, pantalonii se lipeau de picioare şi mă încurcau, apa picura de pe şapcă şi nu vedeam bine şi din stânga ploaie de apă de sub roţile maşinilor mai tare ca de sus.

După un timp de „intense eforturi patriotice” am reuşit să mă cocoţ pe vârful dealului şi am zis eu… de acum merge fain, doar la vale. Teoria ca teoria dar cu practica nu te pui. La prima curbă „,mâl” toată şoseaua aşa că nenea cu bicicleta o ia pe unde crede el că peisajul arată a asfalt. Mare eroare, era doar noroi cu culoare de aflat aşa că bicla mea era cu roţile pe un sfert înfiptă în noroi. Degeaba împingi cu sforţări ca ale unui disperat care se îneacă, dacă e mâl, apăi mâl este, aşa că mă văd nevoit să pun piciorul în prag… îîîîî în mâl. Bineînţeles că la cele 150 de kile ale mele nu puteam pluti ci m-am afundat într-o secundă cam 7 cm deci peste pantofi. Am mai avut senzaţia asta doar când făceam chirpici pe la Cozmeşti, unul intra altul ieşea, paie mai trebuiau.

Bineînţeles că maşinile se grăbeau…. şi mai tare… şi mai tare şi treceau prin băltoaca de pe asfalt şi ghici unde aruncau noroiul de sub roţi? Pe Teo…. am ieşit cum am putut si m-am ascuns puţin să termine de curs maşinile după indicatorul de la intrare în Târnava, să trăiască cine l-o făcut aşa de mare.

În fine, dau uşor la pedale după ce am ieşit de acolo „ca să nu mă stropesc” de parcă tare curat eram dar na… prejudecăţile astea. Ajung la servici după ce iau două gropi zdravene si aici, doamnele Rotwaller, de bucurie, ţup pe mine. Şi îs mari mă, mari… mi-au făcut şi mult apreciatele lăbuţe de căţel peste tot. Le-am dus la cuşcă, am scos furtunul şi m-am spălat cum speli o maşină plină de noroi.

Acum aştept „curieratul” cu papuci, şosete şi nădragi de schimb. Şi când mă gândesc că e doar prima parte a zilei….

Poza nu e a mea dar cam aşa eram…

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.