Un Dumnezeu al minunilor

În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării! Psalmi 65:5

Aseară târziu am avut o discuţie telefonică cu „o vechitură de neam” şi cum vechiturile sunt ca vinurile adică se fac mai bune cu trecerea timpului discuţia a fost extraordinar de motivantă pentru mine. Nu mai vorbisem cu omuleţul ăsta de vreo zece ani şi acum am fost foarte surprins de felul în care Dumnezeu l-a transformat.

A trecut prin frângeri crunte dar Dumnezeu i-a fost alături şi a putut vedea minuni în viaţa sa pe care nimeni nu le poate contesta şi asta m-a motivat să sper mai mult, să îndrăznesc mai mult, să fac mai mult.

Când Dumnezeu scoate „din buzunarul Său” 14 mii de euro pentru operaţia copilului tău şi când mai primeşti şi banii de cazare 3 luni în afara ţării şi când te întorci acasă cu mai mult decât ai plecat nu poate fi decât lucrarea lui Dumnezeu. Când doctorii îţi comunică sec că nu se mai poate face nimic şi te chinui să-ţi lungeşti zilele alea rămase, când nu mai este nici o şansă omenească, nici un tratament, nici o soluţie, atunci Dumnezeu intervine şi dă peste cap logica omenească, ştiinţa medicală de ajung specialiştii să stea cu filmele în faţă fără nici o explicaţie medicală între starea de acum două luni (morbidă) şi starea de acum (sănătoasă).

Cred că există oameni a căror mărturii trebuiesc auzite cu toată modestia lor, oameni în viaţa cărora Dumnezeu a lucrat providenţial şi care au fost transformaţi prin evenimente dramatice chiar tragice. Cred că mărturiile lor ar trebui auzite măcar pentru a nu ne mai plânge atăt dar în special pentru a crede că Dumnezeu are aceeaşi putere, că Dumnezeu poate vindeca, poate transforma, poate interveni. Minunile lui Dumnezeu trebuiesc vestite, acestea sunt adevăratele minuni care aduc viaţă, care dau speranţă, care vindecă, care apropie, care transformă.

În ultima săptămână am fost destul de apăsat din cauza unui diagnostic al lui Timo, aveam în minte sute de întrebări, „negociam” intens cu Dumnezeu, căutam răspunsuri şi logică dar acum ştiu că toate lucrurile sunt în mâna Lui. El are puterea să vindece, El are planurile Sale nespus de mari şi scumpe cu privire la mine, la familia mea şi la copii mei. El este suveran peste tot şi la El este şi voinţa şi înfăptuirea.

Astăzi există încă minuni, astăzi, poate chiar acum se mai înfăptuieşte una pentru că Dumnezeu „ne ascultă prin minuni”. Minune mare este că încă citeşti răndurile astea dar dacă le citeşti înseamnă că înainte de asta a mai fost o minunte făcută cu mine, am putut să mă ridic din pat, să am pace şi mintea limpede. Minune este că mai trăim după câte chimicale mâncăm, minune este că nu suntem trăsniţi pentru câte păcate facem, minune este că suntem sănătoşi după cât de nesănătos ne comportăm dar cea mai mare minune este că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor inclusiv al vieţilor noastre.

Ce vom zice dar în faţa acestor lucruri? Doamne fă minuni în viaţa mea în continuare. Fără minuni nu putem exista. Ajută-ne să preţuim intervenţiile Tale şi acolo unde medicii sunt limitaţi, acolo unde logica spune că „e gata” acolo unde nimeni nu mai poate da speranţă, acolo unde nimic nu se mai poate face te rugăm să intervii Tu. Tu ai toată puterea în cer şi pe pământ. Pe Tine te ascultă de la vânturi şi valuri până la îngeri şi demoni, Tu poţi vindeca, învia, salva şi da speranţă. Doamne ai tăi suntem, lucrează Tu.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu