14/06/2013 – File din jurnal

„Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.” Geneza 2:18

Mă scormoneşte „piticul de pe creier” de ceva vreme să scriu despre singurătate. Fac asta pentru că deseori ajung la discuţii contradictorii cum că singurătatea ar fi bună sau rea şi depinde de persoanele cu care vorbesc ce anume susţin. Pentru cei care zic că e rea eu spun că e bună, pentru cei care spun că e bună eu spun că e rea. În speranţa că încă „nu v-am băgat în ceaţă” ia să mă apuc de explicat câteva aspecte. Voi vorbi despre singurătate la modul general apoi in următoarele meditări despre singurătatea în copilărie şi adolescenţă, singurătatea la tinereţe, singurătatea în relaţii şi singurătatea la bătrâneţe şi în faţa morţii.

Aud adesea folosită expresia din geneza citată mai sus: Nu este bine ca omul să fie singur… şi văd adesea persoane care sunt singure, mai ales femei, cum suferă la fiecare anunţ de căsătorie făcut în biserică sau la fiecare nuntă la care participă. Cred că o mare parte din suferinţa lor e cauzată de principii de viaţă dobândite şi neverificate.

Citește mai mult

Am găsit printre drafturile mele această povestire. Nu îi ştiu autorul dar trebuie citită.

De mic copil îmi pierdusem părinţii şi am ajuns la nouă ani într-un orfelinat din Londra. Era mai mult decât un penitenciar. Trebuia să lucrăm 14 ore pe zi în grădină, în bucătărie, la grajduri, pe câmp. Nicio zi nu aduse vreo schimbare, şi în tot anul nu era decât o singură zi liberă: ziua de Crăciun. Atunci fiecare băiat primea câte o portocală în cinstea pruncului Iisus. Asta era totul.Dulciuri, jucării şi portocale primeau doar aceia care în decursul anului dădeau dovadă de hărnicie şi ascultare. Aceste portocale de Crăciun întrupau dorinţa unui întreg an.

Astfel mai veni o dată Crăciunul. Dar asta a însemnat pentru menirea mea de băiat aproape sfârşitul lumii. În timp ce alţi băieţi treceau pe la directorul orfelinatului şi primeau câte o portocală, eu trebuia să stau într-un colţ al încăperii şi să privesc. Asta era pedeapsa primită pentru că într-o vară voiam să fug din orfelinat.După împărţirea portocalelor, ceilalţi băieţi puteau să se joace în curte, iar eu am fost obligat să merg în dormitor şi să stau acolo, în pat, toată ziua. Eram nespus de trist. Plângeam şi nu mai voiam să trăiesc.

Citește mai mult

Singurătatea

Portocala

Poți primi zilnic noutățile pe email

Poți primi zilnic noutățile
pe email