Un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău. Eclesiastul 4:8
Deşi cred că oamenii sunt făcuţi să se relaţioneze la alţii la modul general dar şi la modul intim, apropiat cred totuşi că nici în acest context singurătatea nu este o dramă dar poate fi făcută dramatică.
Vremea relaţiilor pentru om este de la naştere până la moarte dar vine o vreme a relaţiilor intime (nu sexuale) când omul, fie bărbat, fie femeie, caută o altfel de relaţie cu cineva care să îl completeze, să îl întregească. Această căutare este făcută în funcţie de personalitatea acelui om şi în funcţie de aşteptările sale. De cele mai multe ori persoana căutată trebuie să aducă în viaţa căutătorului „acel ceva” care îi lipseşte acestuia fie că este declarat scopul acesta fie că nu, fie că este conştient căutătorul fie că nu. În acest context este posibil ca unii oameni să nu găsească niciodată pe cel/cea care să se potrivească perfect formei trasate de el/ea.