Blidul de lemn

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii ii erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

Întreaga familie manca împreună la masă, însa mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcătură – boabele de mazăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mana după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsa pe faţa de masţ. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până-ntr-o zi când…

Citește mai mult

Singurătatea la bătrâneţe

Nu mă lepăda la vremea bătrâneţei; când mi se duc puterile, nu mă părăsi! Psalmi 71:9

Unul din cele mai „de speriat” aspecte ale bătrâneţii este singurătatea iar dacă mai şi asociem singurătatea cu neputinţa şi cu boala cu siguranţă bătrâneţea îi v-a speria pe cei mai mulţi dintre oameni. Situaţia se pare că este mult mai dramatică la cei care au copii decât la cei care nu au şi singurătatea este greu de dus în cele mai multe cazuri. Puţini „bătrâni” reuşesc să se „debaraseze” de singurătate sau să o trăiască frumos.

Este de fapt un ciclu al vieţii. La finalul acestei vieţi experimentăm senzaţia de inutilitate mai mult decât oricând şi dacă se întâmplă să nu avem la ce privi în urmă singurătatea poate deveni ucigaşul nostru. Alfred Adler susţine că omul trebuie „să lase ceva în urmă” ca să fie împlinit. E nevoie ca să se vadă un impact social al trecerii noastre pe acest pământ. Vorba românească cum că trebuie să săpăm o fântână, să plantăm un pom şi să facem un copil vine să confirme teoriile psihologilor cu privire la importanţa socială a „trecerii” noastre pe pământul acesta.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.