Învaţă de la apă

Învaţă de la apă să ai statornic drum… Traian Dorz

Mi-am adus aminte ieri de poezia lui Traian Dorz şi mi-a rămas fixat gândul pe primul vers şi pe cât de mult putem învăţa doar analizând ceea ce ne înconjoară şi aplicând în viaţa noastră. Iată ce putem învăţa de la apă:

Statornicia. Oricâte limitări ai pune în calea apei aceasta va continua să curgă pe drumul ei, unele din bariere le va ocoli, altele le va rupe, altele le va trece pe deasupra, altele le va trece infiltrându-se doar să îşi urmeze cursul.

Puterea de a da viaţă. Acolo unde ajunge apa apare şi viaţa, oricât de secetos ar fi pământul, oricât de cald sau frig ar fi apar diferite forme de viaţă dacă există apă. Oamenii o aşteaptă dacă întârzie şi se bucură când în sfârşit plouă. Şi nouă Domnul Isus ne spune „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie” Apa duce viaţă în ea şi o împarte celorlalţi şi noi suntem chemaţi tot la un astfel de demers, să ducem apa vieţii către ceilalţi oameni.

Este perseverentă în atingerea scopului. Orice ai pune în cale apa continuă drumul spre destinaţia ei – marea. Fie că izvorăşte din munte, deal sau câmpie apa curge spre destinaţia ei cu perseverenţă, va ocoli pietre, va face ocoliri de munţi, va trece peste baraje, va curge în cascade, se va infiltra şi va face tot ce se poate doar ca să ajungă în mare. Ce lecţie grozavă de perseverenţă, să fii atât de hotărât să ajungi la destinaţie, să fii atât de hotărât să-ţi atingi scopurile încât nici o piedică să nu te poată opri. Să poţi trece peste obstacole, greutăţi, vârfuri sau văi ale provocărilor şi să nu-ţi pierzi din vedere niciodată scopul.

Se curăţeşte mereu. Prin călătoria ei de la izvor până la mare sau ocean vin multe furtuni, trece prin medii care de care mai ciudate şi mai variate şi adeseori cursul apei e tulbure, apa se murdăreşte sau, nu, în apă vine murdăria pentru că apa se va limpezi, se va curăţa de toate firicelele de nisip sau pământ, le va lăsa pe fundul albiei şi ea va merge curată mai departe. Poate e o lecţie despre cum putem să ne raportăm la griji şi îngrijorări care ne năpădesc în timpuri de furtună. E o lecţie despre cum să facem cu gunoaiele aduse de „afluenţi” în vieţile noastre. O lecţie despre cum să procedăm cu vorbele rele care ne sunt aruncate, cu răutăţile celor din jur, cu viciile vieţii care ne însoţesc o vreme dar care trebuiesc lăsate pentru că natura noastră este să ne curăţim.

Este curajoasă. Spuneam mai înainte că pentru a îşi atinge scopul va face orice. Asta înseamnă că uneori e nevoie să curgă de la mare înălţime având certitudinea că jos, sub cascadă este o continuare a albiei prin care ea să curgă sau dacă nu este va face ea una. Curajul ei o face să treacă peste bolovani mari, prin lacuri adânci, prin baraje uriaşe dar pe toate la înfruntă pentru a îşi atinge scopul.

Este bună şi generoasă. Apa se dăruieşte, se oferă. Unele din picături rămân după baraje adânci pentru ca celelalte să poată trece, unele din picături udă pământul din jur şi pentru sacrificiul lor pot să se transforme în abur, să ajungă în nor şi să cadă pe pământ mai aproape de mare. Unele din picături potolesc setea oamenilor sau animalelor, altele curăţă murdăria pentru ca mai apoi să se cureţe ele.

Este lină şi camă. Deşi la suprafaţă datorită vremii sau cursului apa poate fi învolburată, tulburată şi zgomotoasă în profunzime, în adâncime ea este mereu paşnică, liniştită. O linişte care seamănă cu veşnicia şi pe care foarte puţine situaţii ar putea să o tulbure. Şi noi trecem prin tot felul de situaţii în viaţă şi cursul vieţii ne obligă ca la exterior să ne modificăm starea dar oare în adâncul sufletului nostru domneşte pacea? Avem blândeţe?

Îndreaptă denivelările. Adesea apa trece peste zone stâncoase sau peste terenuri care nu sunt drepte dar cu perseverenţă apa va lucra la îndreptarea acelor zone pentru ca urmaşii ei să călătorească mai lin, mai fără zbucium. Uneori este nevoie doar de o trecere a unui flux de apă pentru a face asta dar de cele mai multe ori e nevoie de ani de zile pentru a eroda stânci, pentru a rupe piatra dar apa continuă demersul său, după fiecare picătură care trece pe acolo situaţia se va schimba puţin până denivelările vor fi îndreptate. Oare noi ce lăsăm în urma noastră? Cum contribuim la viitorul societăţii în care trăim?

Nu ezită. Poate asta trebuia să o scriu tot la curaj dar nu mai contează, importantă e lecţia. Apa nu ezită dacă trebuie să cadă într-o cascadă, dacă trebuie să curgă de pe casă, dacă trebuie să pice în albia unui râu, pe un câmp de culturi, în iarbă sau în mare. Apa pur şi simplu acceptă locul în care este pusă şi de acolo începe călătoria spre destinaţia ei.

Suportă multe. Fie că e frig sau căldură, teren drept sau stâncos, zone curate sau murdare ea le suportă. Mulţi aruncă mizerii în apă şi apa suportă, mulţi pun baraje, o trec prin turbine, îi dau drumul de la mare înălţime sau o opresc pentru o vreme din alergarea ei şi apa suportă. De regulă oamenilor „le sare ţandăra” repede dar poate am putea învăţa de la apă.

Apa este inteligentă. Aici vă las doar să vedeţi un documentar despre memoria apei. M-a impresionat.

Apa devine pentru cel ce vrea să evolueze psihic şi spiritual un adevărat izvor de înţelepciune. Vom alege să învăţăm oare?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.