Şi mai practic de atât

Ieri, în urma meditării despre cum să-ţi salvezi copilul de desene animate, am primit mesaje  în care eram întrebat: ce se poate face practic si simplu pentru a scăpa copiii de desene. Am recitit articolul cu pricina şi am hotărât ca astăzi să scriu cât se poate de practic câteva sugestii de „deconectare” a copilului de la dependenţa sa.

Trebuie ştiut de la bun început că orice manevră de felul acesta este dureroasă şi că necesită efort şi costuri. Uitatul la desene nu doar că e greu de reglementat din cauza ştiinţei investite de producători pentru a captiva ci şi din cauza tiparelor deja fixate. Sunt copii care ştiu că imediat după ce mănâncă, se vor uita la desene, sau imediat după ce termină temele vor face asta. Asemenea condiţionări întăresc şi mai mult tiparele de comportament şi dependenţele.

Vrei să schimbi ceva la capitolul acesta? Iată câteva sugestii, care sunt „îmbunătăţibile”

Pregăteşte-te pentru luptă. Asta nu înseamnă că trebuie să cumperi „un snop de nuiele” sau „o duzină de curele” ci că trebuie să elaborezi o strategie şi să estimezi costurile de timp, emoţii şi financiare pentru voi şi copilul vostru. Trebuie să ştii când începi, care sunt paşii şi când vei termina. Va trebui să faci faţă doliului copilului după ceva ce i-a fost drag şi acum a pierdut dar şi tu va trebui să faci faţă ca părinte să îi oferi o cantitate de timp suplimentară care să compenseze.

Lansează-te în discuţii. Nu decide totul fără a îl face parte din proces. E nevoie de o colaborare în acest sens. Implică-l în decizie, stabiliţi împreună la cât şi când are voie la desene. O rupere totală de desene la un copil care deja e prins, nu ştiu cât de sănătoasă este aşa că negociaţi dar fii pregătit să fii şantajat. Micuţii negociază „la sânge” când e vorba de ce le place lor.

Pregăteşte înlocuitor. Dacă copilul tău are cuţitul în mână, e recomandat să nu te duci să îl smulgi din mâna lui, ci să vorbeşti cât se poate de amabil cu el şi să îl obţii oferindu-i ceva mai atrăgător. Cam aşa e bine să se procedeze cu desenele. Acel lucru mai atrăgător decât desenele e foarte dificil de găsit în cazul unor copii dar cu siguranţă există unul. De regulă, timpul cu tata şi mama, timp de calitate, pentru el va putea înlocui eficient desenele. Nu vă aşteptaţi la reuşita păcălirii cu ciocolată sau bomboane că va trebui să vă procuraţi tone. Nici înlocuirea cu jucării nu e o soluţie, că nu ştiu dacă vă plătesc patronii aşa de bine câtă poftă de lego sau păpuşi are copilaşul vostru.

Pregăteşte activităţi multiple pentru înlocuire. Cumpără cărţi de poveşti, atlase cu fotografii, jucării creative, cărţi de colorat şi alte lucruri care să „îi pună creierul la treabă”. Aici ai nevoie de sacrificiu de timp dar orice investiţie de timp în copil în acest sens este un foarte mare ajutor pa care i-l poţi da. Un copil care stătea mult la desene nu era obişnuit să gândească să inventeze, el lua de acolo tot ce se dădea, „de-a gata” creat, mintea lui nu mai trebuie să facă mare lucru. Ei bine, acum poţi inventa cu el ”un desene”, o poveste, poţi construi sau desena personaje, poţi găsi un traseu prin pădure, poţi face puşti și săbii din beţe sau păpuşi din cârpe. Mintea lui va începe să creeze, să funcţioneze, să fie obişnuită cu procesele decizionale etc.

Dacă ştie să citească… provoacă-l, oferă-i recompense pentru fiecare poveste pe care ţi-o poate „repovesti”. Timotei al nostru a citit în două săptămâni toată cartea de lecturi suplimentare pentru clasa a 5-a în care va intra, acum deja e la a 3-a lecturare. Neavând acces la desene şi jocuri decât foarte puţin e fascinat de citit, crează ulterior personajele din lego sau alte obiecte. Are o imaginaţie bogată şi sperăm să îl putem provoca constructiv în continuare. Trebuie recompensat pentru ceea ce face bine, trebuie apreciat şi încurajat. Timotei uneori trebuie să scrie pe blogul său câteva rânduri despre povestea citită.

Brusc sau lin? Total sau parţial? Cât tăiem din desene? Tot? E greu de spus pentru că fiecare caz e unic cum fiecare copil e unic. După mine nu e nici o pagubă dacă se renunţă de tot la desene, dar nu sunt nici tipul de om care să dea în absurd. Dacă copilul deja dă semne de dependenţă trebuie avută mare grijă la întrerupere şi este recomandată solicitarea ajutorului unui consilier sau a unui psiholog care lucrează cu copiii. Dacă însă nu e instalată vreo dependenţă cel mai corect este ca părinţii să hotărască cât şi cum, apoi să discute şi cu copilul despre asta.

Există şi varianta unei întreruperi bruşte dacă de exemplu s-a defectat televizorul. Profiţi de asta şi nu îl mai duci la reparat decât după ce „vraja s-a rupt” şi deja controlaţi cât de cât lucrurile, dacă nu îl mai reparaţi niciodată iar nu e mare pagubă.

Cu bătaia nu merge. Cearta şi bătaia sunt total ineficiente în manevra asta. Nu fac decât să întărească comportamentul acesta în copii. Dintotdeauna interzisul a fost atrăgător şi acum e la fel. Vorba bună, negocierea, dedicarea timpului, jocul, armonia sunt „sculele” cu care trebuie să lucrăm. Bătaia şi cearta sunt la îndemâna tuturor, un părinte bine intenţionat, cu dragoste de copilul său va folosi instrumente mult mai eficiente şi constructive.

În încheiere revin asupra timpului. Dacă nu eşti dispus să investeşti timp în copii e absolut normal să îi laşi la desene, acolo măcar stau liniştiţi (dar nu e aşa) şi ţi i-ai luat de pe cap. Nu e tocmai recomandată o asemenea abordare. Pentru a rezolva însă problema desenelor si a jocurilor e nevoie de sacrificiul de timp. Dacă nu eşti dispus să investeşti timp în copii nu te mai apuca să îi rupi de la desene că vor face altele şi mai rele. Copilul tău are nevoie de tine mai mult decât de banii tăi. El vrea să îi fie mama sau tata erou, el cu mama şi tata vrea să se joace, desenele sunt doar înlocuitorul. Deci fă-ţi timp pentru copiii tăi.

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.