Doamnele

Uneori îl mustram pe Timotei pentru faptul că învăţătoarei sale îi spunea Maria şi nu „Doamna” şi el nu prea înţelegea de ce? De unde şi până unde termenul de „Doamna” ei bine astăzi mă voi explica.

„Doamnele” despre care vă scriu astăzi sunt de multă vreme pe lista mea de oameni cărora le mulţumesc şi lista asta se găseşte aici. De când am păşit prima dată în clasa I-a am ştiut că învăţătoare îmi va fi „Doamna”. Prenumele nu conta foarte tare pe vremea aceea. Învăţătoarele erau „Doamna ta” sau „Doamna mea” în discuţiile dintre elevi. În clasa I-a „Doamna Lina” avea să ne primească şi să ne „descebălească” în ale scrisului şi cititului şi primul contact cu „Doamna” avea să fie amprenta care va rămâne pentru totdeauna în viaţa mea.

O femeie slabă, brunetă şi arsă de soare, înaltă de ne uitam la dumneaei mereu dând capul pe spate. Îşi ţinea întotdeauna spatele drept şi ne cerea şi nouă asta. Doamna Lina era cea care avea să mă înveţe să ţin corect stiloul în mână, cea care avea să îmi poarte mâna ca bastonaşele şi literele să curgă uniform şi regulat. Tot ea avea să ne înveţe tot felul de vrăji cu beţişoare, boabe sau nasturi care acum se adunau, acum se scădeau. Mai mult, Doamna Lina era aceea care ne încuraja dar care ne şi jordănea când făceam prostii.

Mare mândrie era pe atunci să obţii premiul întâi şi să faci poză cu Doamna şi pentru mine momentul acela a fost atât de puternic din punct de vedere emoţional că nici azi nu l-am uitat. Avea să stau la fotografie cu „Doamna directoare” şi cu „Doamna mea” Pe atunci premiile nu erau ca acum jumate de clasa la premiul întâi ci era un singur elev la premiul unu, altul la premiul doi şi altul la premiul trei. Foarte rar existau abateri de la politica asta iar asta făcea să te simţi un mic zeu dacă ajungeai în poziţia de premiant.

„Doamna Lina” şi-a tocit mulţi nervi cu mine. Eram timid şi retras şi mai tot timpul tăcut. Deşi învăţam nu ridicam niciodată mâna şi era nevoită să „mă scoată la tablă” fără ridicarea celor două degete obligatorii pe vremea aceea dacă aveai ceva de spus.

Am avut o admiraţie deosebită pentru „Doamna”, admiraţie care o resimt puternic şi astăzi. Săptămâna trecută „Doamna” mi-a dat „add” pe facebook. Toate emoţiile şi stările mele de elev s-au reactivat. M-am simţit ca atunci când am fost scos la tablă. Am retrăit emoţii de multă vreme uitate şi mi-am amintit cu plăcere de perioada în care ea, Doamna, mi-a purtat mâna şi efectiv parcă îi simţeam pe mâna mea degetele lungi subţiri şi reci. Mulţumesc frumos „Doamna Lina”

O altă „Doamnă” pentru mine a fost „Doamna Cozma”. Când s-a terminat clasa a patra aveam două variante cu privire la Limba Română una din ele fiind „Doamna Cozma”. Nu era de dorit din câte ne spuneau colegii mai mari. Profesoară mai severă ca dumneaei nu aveai cum găsi. Şi ghici, cine avea să ne fie profesoară de Română? Sigur, Doamna Cozma.

Dacă ar fi să o descriu pe „Doamna Cozma” ea semăna foarte mult cu „Doamna Lina” doar că era „pentru elevi mai mari”. Era impecabil îmbrăcată totdeauna, machiajul îi ascundea de fiecare dată urmele timpului de pe chip, iar sobrietatea ei te făcea să îngheţi de fiecare dată când trebuia să răspunzi la lecţie. Doamna Cozma a fost un profesionist desăvârşit care nu îmbina munca cu distracţia sau glume niciodată. Pentru dumneaei Limba Română, şi Limba Latină erau sfinte. Cu aşa ceva nu se glumea şi orice greşeală trebuia corectată urgent, chiar dacă era pe felicitarea de 8 Martie scrisă cu stângăcie de elevii ei.

Tot prestigiul de „cea mai severă profesoară” avea să se confirme dar şi profesionalismul de care a dat dovadă avea să dea roade. La Limba Română rar prindeam câte un 8 şi pentru el era destul roşu prin caiete dar limba română avea să fie pentru mine un teritoriu pe care mai târziu să mă mişc lejer. La şcoala profesională şi la liceu aveam să fiu unul din cei mai buni elevi pentru că baza mea era foarte solidă. Doamna Cozma lucrase mult cu noi, temele se întindeau pe 7-8 pagini de pe o zi pe alta, analiza cuvintelor eram în stare să o facem şi noaptea la 12.

Mai mult, după ce am dat admitere la Paşcani am văzut omul din „Doamna Cozma” sau mă rog, o parte din el. A venit şi m-a felicitat pentru nota obţinută la Limba Română pentru că nota mea era una care îi făcea cinste.

„Doamnele” acestea două mi-au amprentat viaţa pentru totdeauna. Dacă acum am o anumită pricepere la scriere şi vorbire aceasta se datorează clar acestor două „Doamne” pe care le voi aprecia toată viaţa şi le voi purta în mintea mea ca modele. Acum nu ştiu dacă mai activează în învăţământ dar bănuiesc că da, aveau pasiune pentru oameni şi pentru copii, asta nu iese din sânge. Doamne binecuvântează-le.

Acum va şti şi Timotei cine e „Doamna”

În poză sunt ambele „Doamne” Pe mine „Doamna Lina” mă ţinea probabil să nu tremur de emoţie.