Poate mă înşel, dar cred că niciodată nu s-a vorbit mai mult ca în zilele noastre. Avem sute de posturi TV iar la marea lor majoritate se vorbeşte aproape nonstop, avem mii de minute la abonamentele sau pe cartelele de telefon şi unii chiar îşi pun în gând să le consume pe toate, aşa se face că aproape de expirarea lor unii te sună „doar ca să nu rămână neconsumate”, avem mii se SMS-uri şi se trimit enorm de multe mesaje, avem messenger şi facebook care sunt conectate aproape nonstop, avem posibilitatea să vorbim ieftin de tot, gratis chiar şi în afara graniţelor ţării. Am putea concluziona că niciodată nu a fost mai uşor să comunici, să vorbeşti şi cel puţin voi care citiţi aceste rânduri aţi putea spune că avem şi libertatea de a vorbi ce ne place, când ne place, cu cine ne place indiferent dacă e de bine sau de rău, indiferent dacă trebuie sau nu, indiferent dacă e constructiv sau distructiv.
Este adevărat că oamenii sunt creaţi cu capacitatea de a gândi, despre care scriam ieri câte ceva, dar are la îndemână şi comunicarea verbală pentru a comunica şi exprima, e ceva în plus faţă de alte creaturi, astea sunt aspecte care, măcar teoretic, ne diferenţiază de animale. Oamenii pot rosti cuvinte, pot concepe, crea, enunţa cuvinte şi propoziţii. Oamenii au capacitatea de a se face înţeleşi, de a crea prin cuvinte. Asta ar trebui să ne bucure extraordinar de mult şi să ne provoace să fim creativi, să ne provoace la a gândi cum să creăm frumosul prin cuvintele noastre, cum să mângâiem, să alinăm, să încurajăm, să aducem speranţă, să construim. Noi oamenii putem vorbi fie prin cuvinte rostite, fie prin cuvinte scrise, fie prin cuvinte sau expresii nearticulate de aprobare sau negare etc, fie prin cuvinte care au fost doar gândite.
Vorbirea noastră însă are o foarte mare putere. Avem la îndemână instrumente foarte bune sau foarte periculoase în funcţie de cum le folosim. Biblia spune prin înţeleptul Solomon că: Moartea şi viaţa Sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele. şi: Limba dulce este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte sufletul. Deci în funcţie de cum este folosită vorbirea poate învia sau ucide, ridica sau doborî, mângâia sau întrista, încuraja sau descuraja, zidi sau dărâma, provoca zâmbete sau stârni lacrimi. Doar noi decidem ce reacţii, efecte stârnim cu vorbirea noastră. Cu alte cuvinte suntem responsabili de tot ceea ce vorbim.
Scriptura are multe avertismente cu privire la limbă şi avertizează că efectele vorbirii sunt şi pe pământul acesta şi pentru eternitate. Domnul Isus spune că: „în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.” Şi dacă vom da socoteală de cele nefolositoare cu cât mai mult de cele rele, distructive, ucigătoare, devastatoare, mincinoase, ofensatoare sau ucigătoare? Mai mult Apostolul Pavel ne spune că „prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” deci clar ne poat influenţa veşnicia cuvintele pe are le rostim, destinul veşnic şi din cauza limbii putem ajunge în prezenţa lui Dumnezeu pentru eternitate sau în prezenţa diavolului pentru eternitate. Înţelegem noi ce greutate au cuvintele noastre? Ce putere stă în spatele lor?
Cuvintele însă au putere mare şi în viaţa noastră pământească atât asupra noastră cât şi asupra celor din jurul nostru. Cuvintele tale afectează în bine sau rău pe fiecare din cei cărora tu te adresezi, nu există să nu producă nici un efect. În plus te afectează şi pe tine ca „expeditor” al lor. Dacă faci pe cineva să se simtă bine prin ele, să fie mângâiat sau zidit, să fie ridicat, să zâmbească te vei simţi util, bine, vei simţi că-ţi împlineşti menirea, că ai făcut binele. Dacă cuvintele tale aduc supărare, lacrimi, suferinţă te vei simţi în consecinţă. Un poet spunea:
Ai spus o vorbă, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va n-veseli sau va-ntista
Va curaţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.Scrii un cuvânt … cuvântul scris,
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.Ai spus un cântec,
Versul tău, rămâne după tine,
Îndemn spre bine, sau spre rău,
Spre curăţie , sau desfrâu,
Lasând în inimi rodul său,
De har sau de ruşine.
Şi poezia asta începe cu exprimarea: O om, ce mari răspunderi ai, de tot ce faci pe lume, de tot ce spui în scris sau grai. O dacă am conştientiza răspunderea pe care o avem pentru vorbele noastre! Dacă am conştientiza responsabilitatea pe care o avem pentru cuvintele rostite! Dacă am şti şi dacă am decide să vorbim responsabil, să folosim vorbele constructiv, benefic, creator, mângâietor, ajutător, Dumnezeieşte…
Ce efect vor avea vorbele tale astăzi? Dar cele de ieri cum au fost? Dar mai ales, ce decizi cu privire la vorbele pe care le vei rosti mâine? Ştii că uneori e infinit mai bine să taci dacă nu ai de spus nimic folositor, ajutător? Ştii că limba poate fi „o lume de nelegiuiri” „un foc mistuitor”? Eşti tu conştient de responsabilitatea cuvintelor pe care le scrii sau rosteşti?
Eu ce pot spune mai mult decât Isaia: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” apoi ca Psalmistul: Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!
Eu am decis să fiu mult mai atent cu vorbele pe care le rostesc, să fiu mult mai responsabil. Tu ce faci?
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.