Astăzi iarăşi e foarte delicată discuţia, de fapt toate discuţiile despre responsabilităţi sunt delicate. Toţi am vrea să nu tragem consecinţele greşelilor noastre ci doar pe cele ale alegerilor bune. Din păcate realitatea ne obligă să culegem ceea ce am semănat, aşa că responsabilitatea este neapărat necesară vieţii mature psihic şi spiritual.
Copiii sunt şi vor rămâne una din responsabilităţile celor care sunt sau au fost căsătoriţi. Am crescut din punctul acesta de vedere, într-un mediu puternic contrastant şi destul de puţin echilibrat şi responsabil. Pe de o parte în biserica din care vin familiile aveau 14 -16 copii, pe de cealaltă parte vedeam foarte mulţi vecini romi care făceau copii pentru alocaţie şi undeva în ecuaţia asta era şi familia mea unde eram doar doi copii. La asta se adăuga o doctrină periculoasă care circula prin biserică referitoare la mântuirea prin naştere de fii. În acest context am fost nevoit să-mi pun multe întrebări cu privire la copii, dar în acelaşi timp observarea celor care mă înconjurau şi studierea Scripturii mi-a adus unele răspunsuri. Unele din ideile din dimineaţa asta vor supăra pe unele persoane dar mă risc, îmi aparţin, nu sunt reguli ci sunt meditări şi frământări ale minţii mele. (cu specificarea că nu judec pe nimeni din convingerea că fiecare din noi va da socoteală în faţa lui Dumnezeu individual)
Ca şi cuplu căsătorit, unul din aspectele care decurg natural este cel al copiilor. Nu poţi să nu te gândeşti la copii. Înainte nu se discuta aşa de mult, se făceau copiii şi gata. Acum însă oamenii planifică copiii, unii ca să poată termina şcoala sau cariera, alţii ca să poată lua cât mai multă alocaţie şi unii îi cer Domnului cu maximă responsabilitate şi convingerea că sunt pregătiţi să îi crească frumos. Mai sunt şi persoane care nu planifică nimic, nu cer nimic ci principiul e „ce vine de la Domnul e bun şi El se va îngriji de ei dacă îi dă”. E adevărat că temperatura aia de 15 -18 a mai scăzut dar problema încă persistă. În realitate sunt foarte mulţi copii ne şcolarizaţi, unii în familii adoptive, alţii abandonaţi, alţii care au 10 ani şi habar nu au să vorbească, alţii forţaţi la munci şi mai ales sunt mulţi fără viitor.
Creştinii sunt chemaţi să fie responsabili şi unul din aspectele la care trebuie discernământ şi responsabilitate e cel al copiilor. Să ai copii e un lucru foarte greu şi implică un consum mare de efort şi resurse. Să ai mulţi copii cere un efort uriaş, şi logic nu ştiu cum un părinte ar putea să se ocupe de creşterea şi educarea a 15 copii. Ştiu teologie „se va îngriji Domnul de ei” şi e adevărată , însă doar în parte. Dumnezeu nu va absolvi pe nimeni de vina de a fi neînţelept şi datul cu vina peste El nu va conta deloc la judecată. Este clar că fără ocrotirea, binecuvântarea şi ajutorul divin, ar fi vai de noi şi copiii noştri, dar de la asta până la a face copii pe principiul „El i-a dat, El îi creşte” este distanţă mare. Să îl fac pe Dumnezeu responsabil de alegerile şi deciziile mele, de teoriile sau de neînfrânarea mea, va ţine doar în faţa oamenilor, a unor oameni, nu în faţa Celui Atotştiutor.
Un alt aspect este privitor la principiul „se cresc unul pe altul”. Principiul acesta este păcătos şi iresponsabil în sine. Adică eu fac copiii, pretind că e voia lui Dumnezeu dar ei trebuie crescuţi de fraţii sau surorile lor. Asta e iresponsabilitate, dacă pretind că Dumnezeu mi i-a dat, dacă pretind că e voia Lui, atunci datoria mea ca tată şi a soţiei mele ca mamă este să îi cresc frumos, cu principii bune, sădind dragostea de Dumnezeu în inima lor. Ce datorie are copilul meu mai mare faţă de frate-su, îi dau responsabilităţi de părinte de la 8 ani? I-a făcut el pe fraţii lui? Asta e distructiv pentru viaţa „micilor părinţi”. Sunt clar pentru a da responsabilităţi copiilor, aşa cresc frumos, aşa învaţă că viaţa este suma alegerilor pe care le fac dar responsabilitatea de a fi părinte nu e una care să poată fi dusă de ei, pentru asta trebuie să fie maturi fizic, emoţional şi spiritual. Copiii nu sunt de joacă, copiii şi copilăria lor sunt realităţi cu care este interzis să ne jucăm.
Pe de altă parte mai există şi copiii de alocaţie. Oameni care îi fac fără nici o responsabilitate, care îi cresc în condiţii insalubre, care îi vând dacă oferta e cât de cât bună, care sunt crescuţi pentru a aduce bani. Oameni iresponsabili care fac copii destinat vieţii în iad, iad pământesc şi iad veşnic. Nici nu ştii ce atitudine să ai faţă de ei pe stradă când îţi cer un ban. Dacă le dai, îi duc la ai săi să stea în crâşmă, dacă nu-i dai rămâi cu remuşcări că nu a mâncat în acea zi. Copiii aceştia sunt iresponsabil aduşi în iad şi mai devreme sau mai târziu autorităţile vor la măsuri pentru că vor fi consideraţi paraziţi pentru societate şi frânează societatea de a avea profit. Cu toate drepturile omului se va decide cu privire la cei ce fac copii iresponsabil şi din pricina asta vor avea de suferit şi cei care au toată responsabilitatea cu privire la copiii lor.
Dragii mei, copiii au fost şi trebuie să rămână o binecuvântare a Domnului. Nu un mod de a ne arăta sfinţenia, nu un mod de a ţine scorul, nu un mod de a ne ataca sau lăuda, nu un mod de a face profit, nu „ceva ce vine de la Domnul” pentru că pe mine nu mă interesează deloc înfrânarea. Copiii nu sunt responsabilitatea statului, a bisericii, a şcolii, a orfelinatului, a fraţilor lor, a rudelor şi nici măcar nu sunt responsabilitatea lui Dumnezeu. Copiii sunt şi vor rămâne responsabilitatea noastră ca părinţi. Dacă certitudinea voastră, rezultată din comunicarea cu Dumnezeu este că trebuie să aveţi mulţi copii, atunci faceţi un păcat să nu urmaţi îndrumarea Lui, numai asiguraţi-vă că asta e voia lui Dumnezeu. Dacă însă nu v-aţi gândit vreodată serios la voia lui Dumnezeu cu privire la copiii voştri este momentul să o faceţi urgent. Nu se poate ca „binecuvântarea lui Dumnezeu” pentru voi să fie pentru copiii voştri o viaţă blestemată. Este necesară responsabilitatea la fel de mare pentru fiecare copil pe care îl avem. Doamne, ajută-ne.
Nu am ceva cu un anumit număr de copii, nu cred că e greşit să ai mulţi sau greşit să ai puţini, nu cred că mulţi te pot mântui şi puţini nu, nu cred că cei cu mulţi sunt mai credincioşi şi cei cu puţini mai deştepţi. Cred doar că fiecare copil trebuie adus pe lume, crescut şi îngrijit cu maximă responsabilitate şi credinţă. Dar nu o credinţă bleagă „Domnul va îngriji de ei că doar El i-a dat” o credinţă care vine din încredinţarea puternică în lucrurile care nu se văd.
Este adevărat că e foarte greu să faci, să creşti, să educi şi să pui „pe picioare” un copil, dar aceasta e responsabilitatea noastră, e binecuvântare şi cu fiecare din copiii pe care îi avem sau îi vom avea, avem aceeaşi muncă, aceeaşi responsabilitate şi fiecare din ei are dreptul la o viaţă normală.
Cât de responsabil sunt eu cu copiii mei? Cum cresc ei? Ce pun în mintea lor, în inima lor? Ce condiţii le asigur? Dar tu? Ştii că eşti responsabil şi vei da socoteală de copiii tăi în faţa lui Dumnezeu? Ştii că facerea de copii este şi trebuie să rămână o responsabilitate nu o întâmplare?
Tremur când mă gândesc la măreţia şi grandoarea acestei responsabilităţi. Tremur când mă gândesc că voi sta alături de copiii mei în faţa lui Dumnezeu, să dau socoteală pentru intenţia cu care i-am făcut, pentru modul în care i-am crescut, pentru responsabilitatea împlinită sau nu faţă de ei. Copiii mei sunt un dar de la Domnul şi El îmi va cere socoteală cu privire la ei. Copiii sunt o minune divină şi eu aşa îi văd, sunt o responsabilitate Dumnezeiască şi asta mă face să fiu bucuros şi în acelaşi timp foarte atent. Doamne dă-mi înţelepciune mie şi celorlalţi muritori ca să facem şi să creştem copilaşii cu toată înţelepciunea şi responsabilitatea şi la asta adaugă tu purtarea Ta de grijă, ocrotirea, înţelepciunea şi resursele pe care ai promis că le dai copiilor Tăi.
Deşi de foarte multe ori este folosit în chip uşor versetul acesta are o greutate incredibilă şi îl pun aici cu responsabilitate şi greutate: „Cât despre mine, eu şi casa mea, vom sluji Domnului”
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.
2 comentarii la „Suntem responsabili de copiii noştri”