Suntem responsabili de căsnicia noastră

Aseară am prezentat cea de a treia parte a temei „Fidelitate maritală” la emisiunea Căsătoria Merită pe Radio Samariteanul şi linia principală a emisiunii tocmai responsabilizarea a fost. Am primit multe mesaje şi telefoane de când am abordat tema fidelităţii şi am auzit foarte multe poveşti triste, am discutat cu oameni răniţi, cu oameni debusolaţi şi cu oameni foarte surprinşi de ceea ce li s-a întâmplat lor sau partenerilor lor.

Aş porni discuţia pe această temă de la versetul din Evrei 13:4  care spune: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” O datorie clară, o sarcină precisă şi un scop înalt. A ţine căsătoria în toată cinstea, trebuie să devină preocuparea majoră a celor doi soţi şi asta din mai multe motive mari. Primul este acela că unirea a doi oameni în căsnicie arată spre unirea lui Hristos cu Biserica Sa şi orice necinste în căsnicie, loveşte în simbolul pe care îl reprezintă. E un atac direct la adresa planului lui Dumnezeu. Un alt motiv este faptul că vorbim de o instituţie creată de Dumnezeu şi orice necinstire ar însemna o revoltă faţă de Voia Sa. Alt motiv este că trebuie să păzim căsnicia că şi de ea depinde sănătatea noastră fizică, psihică şi spirituală a celor doi soţi şi a copiilor lor. La acestea se adaugă încă câteva care ţin de respectarea oamenilor, a lui Dumnezeu, de fericirea la care avem sau are dreptul partenerul etc.

Oricum am încerca să o sucim, responsabilitatea pentru păzirea căsătoriei revine celor doi soţi şi este o responsabilitate mare, mai ales astăzi, când mijloacele de ispitire sunt atât de brutale şi evidente, când media ne învaţă să nu ne înfrânăm, să facem ce ne cheamă inima, să curvim, să trişăm, să trăim clipa ca să pierdem viaţa. Din păcate, niciuna din toate aceste cauze nu pot fi circumstanţe atenuante în momentul producerii infidelităţii sau al judecăţii. Argumente că soţul m-a neglijat sau că soţia m-a neglijat, că am fost ispitit, că am fost curios, că alta sau altul m-a sedus nu vor repara nimic şi nici nu vor fi deloc circumstanţe atenuante înaintea lui Dumnezeu. Suntem şi vom fi responsabili cu păzirea, consolidarea şi creşterea relaţiei de căsătorie pe care o avem.

Ce responsabilităţi are soţul?

Dacă ar fi să privim doar în scrisoarea adresată Corintenilor deja avem o listă. Dar am putea începe cu aceea de a avea autoritate în familie. Nu mă refer la autoritatea de a da cu pumnul sau de a zbiera la soţie sau copii, ci aceea dată de Scriptură exercitată cu toată responsabilitatea după modelul lăsat de autoritatea sa care este Hristos. Autoritatea despre care vorbesc e una divină care curge din Dumnezeu prin Isus Hristos Prin soţ soţie şi copii.

Apoi ar mai fi responsabilitatea de a avea relaţie bună cu Dumnezeu şi de a cunoaşte cuvântul. Unul din lucrurile de care trebuie să fie în stare este să poată răspunde problemelor spirituale şi religioase ridicate de soţia sa.Ca să nu mai vorbim despre datoria de preot în casă.

Mai este responsabil şi de oferirea de afecţiune şi iubire soţiei. Scriptura ne spune că soţii trebuie să-şi iubească soţiile pe modelul Cristic, adică să fie gata, dacă se cere cumva, să-şi dea viaţa pentru soţia lor. Aici aş încadra si responsabilitatea de se purta cu înţelepciune şi de a cinsti pe soţiile lor. Soţii au datoria biblică să se poarte cu înţelepciune cu soţia, adică nu oricum, nu la voia întâmplării, nu cu neglijenţă şi da, soţii trebuie să dea cinste soţiilor (ştiu persoane care dacă ar auzi asta mi-ar trage un dos de palmă şi mi-ar spune doar atât: „Ce ştii tu mucosule?”) Ce înseamnă şi în ce constă această cinstire poate abordăm după ce terminăm această serie despre responsabilităţi.

Ce responsabilităţi are soţia?

Păi sunt complementare celor de mai sus. Una din ele ar fi să respecte autoritatea soţului şi să se supună în acest fel planului lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă o atitudine de resemnare, de viaţă ratată, de obligaţie ci una de înţelegere şi acceptare a voii lui Dumnezeu. Menţionez aici că soţul şi soţia sunt egali în faţa lui Dumnezeu, nu unul este mai sfânt considerat, nu este considerat unul mai capabil sau mai inteligent sau mai bun.

Apoi mai există responsabilitatea de a iubi soţii. Una din învăţăturile pe care trebuia să o transmită Timotei femeilor mai în vârstă, este tocmai aceea de a le învăţa pe cele mai tinere să-şi iubească soţii.

Mai are responsabilitatea de a fi ajutor potrivit. Asta e o foarte, foarte mare responsabilitate. La cursele de maşini pilotul fără copilot nu face prea multe. Copilotul stă cu harta în mână indicându-i ce fel de drum sau curbe urmează, fără aportul lui sau fără implicarea lui nu are şanse să câştige. Efortul este uriaş pentru ambii însă doar o conlucrare bună şi implicare bună din partea la amândoi le poate aduce victoria. Aşa este şi în căsnicie, cei doi sunt chemaţi să facă o echipă şi fiecare membru ale echipei are sarcinile sale şi niciunul nu e mai puţin important decât celălalt.

Care sunt responsabilităţile comune?

Păzirea căsătoriei. Este chemare pentru amândoi. Păzirea căsătoriei nu se face cu detectivi, jandarmi şi poliţie, nici măcar babele din scară sau de pe stradă nu au responsabilitatea asta. Păzirea căsătoriei şi a patului, ca acesta săp fie curat, este responsabilitatea celor doi soţi.

Relaţiile intime. Pavel vorbeşte despre ele ca fiind „datoria de soţi” această responsabilitate revine ambilor parteneri. Din păcate există tendinţa de a fugi la extreme în acest domeniu. Soţul ar vrea mai mult şi soţia mai puţin, şi în unele cazuri deloc. Astea sunt lucruri care trebuiesc  discutate şi puse la punct. Dacă soţul sau soţia sunt ispitiţi de Satana din cauza asta vom da socoteală. Poate voi reveni pe subiect pentru că este vast şi de multe ori aud doctrine nebiblice despre relaţiile sexuale în căsnicie.

Creşterea copiilor. Nu e doar treaba soţiei sau doar a soţului ci a ambilor, nu e treaba fraţilor mai mari, a bisericii, a şcolii sau a statului, e treaba părinţilor. Despre asta puteţi citi meditarea de ieri în care scriam de responsabilitatea pentru copiii noştri.

Relaţia cu Dumnezeu. Este în primul rând o responsabilitate personală, apoi una comună. Depărtarea de sursa de putere, de Cel ce poate veghea asupra căsătoriei are consecinţe grave şi duce foarte uşor la eşec. Uneori ne credem în stare să facem noi multe dar realitatea e că, fără ajutor Divin nu prea putem să le prevedem şi să le împlinim pe toate.

Sigur că mai sunt responsabilităţi pe care nu le-am menţionat dar toate sunt subordonate poruncilor Noului Testament. Toate sunt împlinite dacă iubim pe Domnul Dumnezeu şi dacă iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine.

Tu ştii că ai fost, eşti şi vei fi responsabil de relaţia ta de căsătorie? Ştii că vei da socoteală înainte alui Dumnezeu şi nu vor exista circumstanţe atenuante? Ştii că Satan caută să te ispitească pe tine şi pe soţul/soţia ta imediat ce tu îl/o neglijezi? Ştii că dacă nu îţi tratezi căsătoria cu toată responsabilitatea aceasta se poate face praf? Ştii că nu ai voie să-ţi neglijezi partenerul? …

Eu, gândindu-mă acum la toate acestea, mă cutremur. Mă cutremur de responsabilitatea pe care o am, de exemplele negative pe care le cunosc, de cazurile familiilor bune care au fost stricate din cauza nevegherii şi m-am hotărât să fiu mai implicat şi mai responsabil. Ce vei face tu te priveşte dar vei şi răspunde. Doamne ajută-ne!

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.