Cadourile – cantitate sau calitate

Duminică, la Agârbiciu, meditam intens la problema darurilor şi la ce au devenit darurile astăzi. Apoi am venit acasă şi ieri vă scriam tangenţial despre raportarea mea faţă de cadourile din această perioadă şi spuneam de politica noastră, cum să nu ne dăm cadouri acum. Ieri m-am văzut totuşi cu o pungă de mai bine de un metru, cu un moş uriaş pe ea, prin oraş făcând rugăciuni şi parastase să nu mă vadă vreunul din cititorii acestui jurnal. Ştiţi, câteodată Dumnezeu aşa lucrează, ca să nu mă mai cred atât de căpos şi  să nu mai fiu aşa de categoric în lucrurile neesenţiale şi asta mă bucură, sunt în atenţia Sa, slavă Lui.

Dincolo de singurele două excepţii de la cadouri la sărbători pe care le am sunt destul de încăpăţânat în a oferi şi primi cadouri în această perioadă şi nu am pretenţia că deţin cea mai corectă poziţie, pentru că sunt la dispoziţia Celui care poate să mă perfecteze. Dar, trecând prin toate aceste evenimente am meditat mult la cadouri, daruri, atenţii şi tot ce mai este în această gamă şi am descoperit lucruri interesante pe care vreau să mi le scriu.

Darurile nu au fost întotdeauna ca astăzi şi mai ales nu sunt în toate ţările cum sunt în România. Există o mare tentaţie de a cumpăra cadouri la cantitate şi mărime şi nu la calitate (nu mă refer la valoare ci la suflet). Cadourile mari, uriaşe chiar sunt din ce în ce mai căutate, cadourile foarte scumpe sau foarte ieftine sunt căutate şi în acest fel cade accentul pe ce ofer, nu pe, de ce sau cum ofer. Deodată cadourile devin ceva pur comercial şi la achiziţie şi la oferire şi nu mai este importantă aproape deloc simbolistica şi relaţia interumană. Oferim cadouri fie mari şi ieftine, fie scumpe, punem preţ mare pe ambalaje, oferim cadouri să fim văzuţi, ba mai mult ne şi anunţăm pe facebook ceea ce am oferit şi cui. Deodată cadourile devin metode prin care noi vrem să impresionăm lumea, nu atenţii menite să ne ajute să transmitem sentimente şi aprecieri.

Ohoho câte cadouri au fost oferite din obligaţii, câte din ele au fost oferite cu părere de rău, câte cadouri au fost oferite ca să părem altfel decât suntem, câte cadouri au fost oferite doar ca să fim în rând cu toată lumea, ca să nu mai vorbim de momentele în care oamenii le caută pe cele mai ieftine sau de momentele în care se intră în prima alimentară şi se caută  celebrul „spray” ca să fie oferit. Câte chinezării ieftine nu se oferă copiilor care nu ţin decât 1 oră de la dezambalare, câte lucruri complet inutile primim care zac prin sertare din ziua primirii şi ne e jenă să le aruncăm, ca să nu fim puşi în situaţii proaste ulterior. Toate acestea pentru că oferim cadouri ghidați de consumerism, oferim cadouri doar că aşa face toată lumea şi pentru că toată lumea se aşteaptă la cadouri în „luna cadourilor”. Înţelegeţi de ce sunt reticent la a oferi şi a primi cadouri acum?

Dar pot exista şi altfel de cadouri? Putem sfida trendul? Da. Categoric da. Putem oferi cadouri altfel decât trendul. Iată câteva reguli importante.

  1. Nu oferi cadouri pentru că aşa trebuie. Nu e Crăciunul singura zi a anului şi nici nu moare nimeni dacă nu primeşte cadou la Crăciun. Cred că mai mare impact are un cadou oferit când omul nu se aşteaptă, decât atunci când este sufocat de ele. La Crăciun cadoul tău devine unul din cele multe, în luna ianuarie de exemplu sau în iunie e unul special şi unic, e singurul, e mult mai mare impactul şi în plus nu ai stresul ce să ofer, dacă mai primeşte de la cineva chestia asta.În plus la Crăciun cadourile sunt scumpe. Nu zic că trebuie să căutăm ce e mai ieftin, dar de ce să oferim pe un produs mai mult decât face? Ca să nu mai adaug că a cumpăra cadouri acum e o mare nebunie, te calci în picioare prin magazine şi chiar stai la coadă. Da pentru ce? Ca să fiu în rând cu lumea? Nu, mulţumesc.
  2. Nu oferi cadouri nefolositoare. Nu cumpăra jucării mari și proaste calitativ, nici monştri sau chestii fragile. Nu cumpăra ceva ce tu nu ţi-ai cumpăra pentru tine şi mai ales nu cumpăra la plesneală în ultimul moment. Mai bine să treci drept insensibil decât să oferi ceva jenant. Trebuie să cunoşti persoana căreia oferi darul. Doar în acest fel poţi face prin cadoul tău un gest cu adevărat de apreciat. Degeaba cumperi  o eşarfă mătuşii tale dacă ea nu poartă aşa ceva trebuie să oferi ceva folositor sau important pentru ea.
  3. Nu toate cadourile se găsesc de cumpărat, cum fals suntem învăţaţi. Unele cadouri sunt necumpărabile şi infinit mai valoroase. Unele din ele pot fi confecţionate, altele sunt pur şi simplu un serviciu făcut unei persoane. O vizită cu o floare poate face infinit mai mult pentru o mamă decât un mare set de oale de inox de 2000 de lei care să zacă inutil în dulap că oricum copiii sunt plecaţi toţi de acasă.
  4. Nu pune accent pe mărime, cantitate, ambalaj. Decât un ambalaj mare şi frumos la un cadou ieftin şi prost mai bine un cadou neambalat şi oferit cu inventivitate. Mărimea, cantitatea și ambalajul sunt aspecte foarte importante când conţinutul este irelevant sau puţin valoros. Ambalajul face mult la un cadou, dar când ambalajul devine mai important decât cadoul sau mai valoros decât acesta atunci nu e bine.
  5. Nu pune accent pe preţ. Nu le căuta nici pe cele mai ieftine, nici pe cele mai scumpe. Pune accentul pe persoană, pe relaţia cu acea persoană, pe simbolistică. Cadoul nu are menirea să cumpere o persoană ci să transmită un mesaj de simpatie, apreciere, mulţumire, recunoştinţă, dragoste etc. Nimic din toate astea nu poate fi cumpărat cu bani. Mai mult, nu fă cu cadoul tău obligaţii. E posibil ca acum tu să poţi oferi un cadou scump şi nu e rău, dar dacă asta crează obligaţii… mai bine las-o moartă, nu pentru asta sunt cadourile.

Sunt câteva principii care mă ghidează, probabil sunt ajustabile şi voi aveţi multe alte idei dar important este să ne trezim din „vraja Crăciunului” şi să devenim oameni, nu roboţi teleghidaţi ai consumismului.

Deci? Ce cadou vei face în seara asta? Eu… niciunul fizic, doar îi voi strânge în braţe pe ai mei. Apreciez cadourile şi le voi primi, ieri am primit unul, corect, pe felie, exact ce trebuia, cappucino, că se gătase, e genul de cadou de care mă pot bucura pentru că sunt oferite din inimă şi corect, specific, relevant. Voi?

Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.

Abonare

Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare

Mulțumesc de înscriere.

Ceva nu a mers.

Lasă un comentariu