Tot în contextul meditărilor despre viaţă şi bani pe care le-am scris zilele trecute aici (I, II, III, IV, V, VI) gândul meu se duce la ceea ce Dumnezeu vorbeşte poporului Israel prin Maleahi, când, cumva, sunt zgâlţâiţi bine să se trezească şi sunt învăţaţi cum să procedeze ca să capete binecuvântări. Îi întreabă Dumnezeu direct şi fără ocolişuri „Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?” Dumnezeu condamnă starea de infidelitate spirituală şi orientarea firească, neloialitatea faţă de El. Cei din acea vreme dar şi noi astăzi trebuiau să ştie că Dumnezeu nu suportă nici un fel de idolatrie nici faţă de chipuri cioplite, nici faţă de oameni, nici faţă de stări, sentimente, poziţii, bunuri etc. El condamnă cu fermitate şi se opune dacă altceva îi ia locul.
De multe ori m-am întrebat şi am auzit de foarte multe ori pe alţii întrebându-se: Da de ce Doamne pe mine nu mă binecuvintezi? Cartea lui Maleahi e menită să ne dea un răspuns complex. Unul din aspecte este că îl înşelăm pe Dumnezeu. Da, noi pocăiţii de foarte multe ori îi suntem necredincioşi. În vremea poporului Israel în acest context era vorba despre bani (în versetul citat) dar astăzi oare despre ce este vorba? Nu cumva are legătură şi starea de azi cu banii? Să privim puţin spre asta.
Din punct de vedere doctrinar, orice om care a încheiat un legământ cu Dumnezeu trebuie să fie credincios acelui legământ. Nu ştiu dacă este în regulă, dar bănuiesc că nu, ca un soţ şi o soţie care sunt căsătoriţi să fie infideli unul faţă de altul emoţional, financiar, fizic, spiritual şi totuşi să aibă pretenţia că sunt căsătoriţi. Nu cred că o soţie care are un soţ infidel legământului, un soţ care e preocupat de bani pe care îi cheltuie singur sau cu prietenii, care flirtează sau face sex cu alte femei, ar putea să fie bucuroasă şi credincioasă, să îl respecte, să îi spele, să îi gătească acelui bărbat. Mai degrabă cred că ar pleca de la el sau dacă e mai tare i-ar pregăti bocceluţa lângă uşă. Nu se poate să fim infideli şi totuşi să avem pretenţia la respect, binecuvântare, iubire etc.
Cam aşa stau lucrurile şi în privinţa lui Dumnezeu. Infidelitatea noastră Îl răneşte direct şi noi ne întrebăm ca cei din vechime „Dar cu ce îi suntem infideli?” că duminica mergem la biserică şi mai dăm şi la colectă. Ştiţi… că tot vorbeam de exemplul unui bărbat care este infidel, exemplul se potriveşte şi mai departe. Un bărbat care obişnuieşte să meargă la femei uşoare şi să fie infidel în felul acesta, va crede că şi pe soţia sa o poate cumpăra tot cu bani. Aşa se face că multe soţii ajung să fie plătite pentru sex, mâncare, curăţenie pentru că soţii cred că ele sunt ieftine. Aspectul acesta se întâmplă de multe ori cu Dumnezeu, avem impresia că-L putem cumpăra ieftin, avem impresia că dacă am pus în săculeţul de la colectă 5 lei şi nu unul, 10 lei si nu unul, 100 sau mai ştiu eu cât, Dumnezeu va cădea pe spate şi va li mai iertător şi mai binevoitor, va închide ochii şi nu va avea dreptul să mai comenteze. Totuşi El se încăpăţânează să nu se lase cumpărat nici cu bani, nici cu prezenţa, nici cu slujirea, nici cu rugăciuni, cântări, predici, nu vrea să se lase cumpărat nici cu post. El nu vrea să se lase cumpărat cu nimic pentru că El este Dumnezeu. Trebuie să ne intre bine la cap că înaintea lui nu facem nici un fel de târguri, El nu va intra în nici o convenţie sau şantaj omenesc. „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii.”
„Puneţi-mă la încercare şi veţi vedea”
Ce provocare binevoitoare şi profitabilă le face Dumnezeu celor din poporul Israel. Le spune direct ce pot face ca să se deschidă faţă de ei ploaia de binecuvântări. Le spune metoda prin care pot fi plăcuţi lui Dumnezeu şi deci şi binecuvântaţi. Dragii mei, aceeaşi provocare ne-o face şi nouă astăzi Dumnezeu: Puneţi-mă la încercare…
Nu ştiu dacă aţi îndrăznit vreodată să vă rupeţi din ale voastre, din cursul vieţii tihnit şi liniştit, din siguranţa şi confortul oferite de lucrarea mâinilor voastre ca să-L puneţi la încercare pe Dumnezeu dar experienţa noastră ca familie ne-a demonstrat că Dumnezeu binecuvintează pe cei ce se încred în El, pe cei ce „merg pe mâna Lui”. Dumnezeu binecuvintează pe cei ce se încred în El şi sunt ascultători. Provocarea pentru cei din Israel era să aducă la Casa lui Dumnezeu zeciuielile şi promisiunea era de belşug material, de roade bogate, de izgonirea dăunătorilor care le afectau culturile. Probabil era cea mai mare binecuvântare materială pe care o puteau primi nişte oameni harnici şi muncitori (ca noi) care erau preocupaţi de bunăstarea lor materială. Ei doreau să adune bogăţie şi din dorinţa de a strânge pentru ei nu au mai dat Domnului iar aceasta a atras inevitabil lipsa prosperităţii. Dumnezeu le propune un târg, să dea Lui partea cuvenită şi în schimb să primească resursele materiale pe care le doreau. Târgul acesta era menit să îi înveţe că Dumnezeu e cel ce trebuie să fie primul şi dacă El rămânea pe primul loc al vieţii lor urma ca viaţa lor să fie una îmbelşugată. Nu vorbesc aici de evanghelia prosperităţii ci de priorităţi corecte. Continuăm mâine.
Dacă ai observat o greșeală te rog sa selectezi acel text și apoi Shift + Enter sau apasă AICI pentru a îmi de de știre.
Abonare
Te poți abona pentru a primi pe email meditările viitoare
Mulțumesc de înscriere.
Ceva nu a mers.